După o alertă în programul „Radarul pădurii”

O importantă cantitate de lemn a fost confiscată de Garda Forestieră Suceava

O echipă a Gărzii Forestiere Suceava, în colaborare cu reprezentanţii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a confiscat, vineri, de la un operator economic din comuna Slatina o importantă cantitate de material lemnos, ca urmare a unei alerte generate de programul SUMAL (cunoscut generic sub numele de „Radarul pădurii”).

Potrivit Gărzii Forestier Suceava, ca urmare a alertei generate, exista suspiciunea că operatorul economic a expediat material lemnos dintr-un alt loc decât cel menţionat în documentele de transport. Aşa cum este cunoscut, la începerea transportului de material lemnos, operatorii economici au obligaţia de a obţine un cod unic, utilizând mijloace de transmitere electronică a informaţiilor, pe lângă datele privind cantitatea de material, sortimentul şi specia transportate, sistemul indicând şi locul exact al începerii transportului, identificat prin longitudine şi latitudine.

Echipa de control a constatat însă că locul efectiv de începere al transporturilor era cu totul diferit de locul din care s­-a menţionat că s-­ar fi încărcat în vederea transportării aceste materiale lemnoase. Astfel, în loc ca sistemul SUMAL să indice ca loc de tăiere platformele primare din interiorul fondului forestier, acesta indica că transporturile proveneau din interiorul localităţii Găineşti. Având în vedere aceste aspecte, echipa de control a Gărzii Forestiere Suceava, împreună cu reprezentanţii IPJ Suceava, a sancţionat contravenţional operatorul economic cu amendă în sumă de 5000 de lei şi a dispus confiscarea contravalorii a 172 mc de material lemnos diferite sortimente şi specii (lemn rotund, lemn de foc ş.a.), a cărui valoare este de aproximativ 25.000 de lei.

Garda Forestieră Suceava atrage atenţia că operatorii economici care utilizează aplicaţia SUMAL, ce generează codurile unice pentru transportul materialelor lemnoase, au obligaţia să obţină aceste coduri unice de la locul în care se produce efectiv încărcarea acestor materiale în mijloacele de transport, în caz contrar riscând să fie sancţionaţi contravenţional şi să le fie confiscate aceste materiale, deoarece există suspiciunea că sunt transportate alte materiale decât cele la care se face referire.

Acest gen de verificări va continua şi în perioada următoare pe tot cuprinsul judeţului, coroborate cu acţiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile regimului silvic în suprafeţele de terenuri incluse în fondul forestier naţional, indiferent de natura proprietăţii, precizează sursa citată.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: