Discuţia de faţă nu are nimic în comun cu ştiinţele oculte, nici cu magia ori superstiţiile apropo de pisica neagră, drobul de sare şi sutana popii, ci cu realităţi dureroase speculate politic de 27 ani de către samsarii de voturi. Fiindcă, dacă ducem lipsă de strategii de dezvoltare economico-socială, de oameni capabili să le pună în aplicare, avem în schimb o liotă de experţi care se folosesc de formele noastre mentale arhaice ca de slăbiciuni pentru a-şi atinge scopurile politice. De demonstrat.
Fireşte, forme mentale psihic-blocante sunt multe, însă ne vom referi doar la acelea promovate cu osârdie de candidaţi şi echipele lor de PR, de consultanţă, angajate în campanii electorale. Cele mai multe au ca ţintă oamenii fără (prea multă) şcoală, uşor de manipulat. Iată una dintre ele: toţi politicienii sunt la fel, toţi înşală şi fură, toţi sunt corupţi şi se bat pentru avere. Este sloganul cu care se încearcă domolirea elanului mulţimilor care cer schimbare: „PSD, PNL/ Aceeaşi mizerie”. De remarcat că siglele partidelor sunt schimbate în funcţie de împrejurări.
Este adevărat că avem multă mizerie morală şi incompetenţă în partidele noastre, dar există probabil şi o majoritate de oameni serioşi şi cinstiţi, mulţi intrând în politică pentru realizarea unui ideal naţional sau local. Iar aceştia pot constitui un important punct de sprijin pentru diverse construcţii politice. Este la fel de adevărat că valorile, meritele îşi fac loc cu greu, cauzele fiind arhicunoscute, numai că nimeni n-a reuşit vreodată fără voinţă şi luptă. Şi apoi, cei învechiţi în rele nu se dau duşi de la sine.
În caz că primul slogan nu-şi face efectul, se trece la al doilea: da, a furat ori este corupt Ixulescu, dar măcar a făcut şi ceva pentru noi: ne-a dat pământul înapoi, ne-a făcut parc, teren de sport, a turnat asfalt pe şosea, ai săi ne-au mărit pensia şi ajutoarele sociale… În plus, dacă alegem altul nou, sărac, vom avea de furcă până prinde şi el osânză. Să-şi ţină pentru el reformele şi schimbarea.
Astfel, coruptul devine acceptabil, convieţuind cu nevoiaşii până le trece pofta de schimbare. Este lecţia care se repetă de 27 ani şi din care nu învăţăm aproape nimic. Pe săraci şi neajutoraţi se bazează echipele de consilieri şi candidaţii pentru perpetuarea la putere, de aceea rata de schimb la vârful formaţiunilor politice este foarte mică.
Din 2004 încoace, cetăţenii cu drept de vot au avut de suferit din pricina altei forme mentale menită să o suplinească pe prima: să alegem răul cel mai mic, fiindcă şi aşa societatea noastră coruptă până în măduva oaselor nu poate genera ceva mai bun. Şi apoi, ce-am avut mai bun a emigrat, producând plusvaloare şi bunăstare ţărilor dezvoltate în care lucrează. Că asistăm la o logică întoarsă pe dos vă puteţi convinge şi dumneavoastră: adică de ce să nu alegem dintre cei mai buni, atâţia câţi or mai fi rămas?
Acum era nevoie ca alegătorii conştienţi de puterea votului să stea acasă în ziua alegerilor, ca procentele electorale ale câtorva partide cu bazine electorale stabile să nu scadă. De aceea s-au lansat pe toate canalele, reţelele de socializare, pe forumurile de discuţii sloganul: oricum votul meu nu contează, aşa că nu mă duc la vot ca nu cumva aleşii să-şi bată joc de participarea mea.
Numai că electoratul lor fidel îşi impune totuşi candidaţii, iar pierzătorii vom fi din start tot noi, cei ce refuzăm participarea la scrutin. Fiindcă alegătorii lor au fost fidelizaţi prin pomeni electorale mai multe decât oricând, deşi legea electorală interzice mita, chiar şi indirectă. Din păcate, ochii închişi ai autorităţilor centrale au permis din nou dezmăţul.
Iată de ce prea multe speranţe de schimbare şi reforme de la noua-vechea configuraţie a majorităţii parlamentare nu avem, iar situaţia era previzibilă: programele şi proiectele de bună guvernare n-au avut cine ştie ce aderenţă la alegători, aşa că până la rezolvarea doleanţelor noastre va trece mult timp. Dar avem totuşi câteva puncte sigure: calitatea de membru a UE şi NATO nu este pusă în discuţie.
Comentarii