Tată şi fiu prinşi la furat brazi într-o pădure din zona Solca

> Poliţiştii atrag atenţia că furtul şi transportul ilegal de pomi de Crăciun constituie infracţiuni şi atrag amenzi de până la 5000 lei

 Un bărbat de 53 de ani şi altul de 25, tată şi fiu, din localitatea Botoşana, au fost prinşi de poliţişti cu 25 de pomi de Crăciun într-o căruţă.

Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Solca i-a văzut duminică, în jurul orei 13, şi a alertat poliţia.

Pomii fuseseră tăiaţi şi furaţi dintr-o pădure numită „Codrii Cajvanei”, la marginea căreia cei doi au şi fost prinşi de oamenii legii. Cum era de aşteptat, îi tăiaseră fără drept, ei mărturisind că intenţionau apoi să-i vândă la diverse persoane.

Prejudiciul comis de cei doi se ridică la peste 15.000 de lei, brazii furaţi fiind confiscaţi şi predaţi silvicultorilor de la Solca.

Pe tată şi pe fiu îi aşteaptă cercetarea într-un dosar penal pentru tăiere fără drept şi tentativă de furt arbori din fondul forestier naţional.

Poliţiştii suceveni solicită cetăţenilor să dea dovadă de responsabilitate şi spirit civic şi să sesizeze de îndată poliţia atunci când află despre acte ilicite în ceea ce priveşte exploatarea, transportul, depozitarea sau comercializarea de material lemnos de orice natură, în special a pomilor de Crăciun.

Aceştia din urmă intră în aceeaşi categorie a materialelor lemnoase, respectiv lemnul rotund sau despicat de lucru, lemnul de foc, cheresteaua, flancurile, traversele, lemnul ecarisat şi lemnul cioplit, materiale a căror exploatare se face autorizat şi cu avizul silvicultorilor.

În acelaşi regim special intră şi transportul pomilor ornamentali, ce nu se poate realiza decât în baza documentelor de însoţire.

Un comportament contrar înseamnă infracţiune şi atrage confiscarea materialului lemnos şi amenzi de la 2000 de lei până la 5000 de lei.

„Atragem atenţia persoanelor cu preocupări infracţionale în acest domeniu că, în perioada următoare, controalele privind legalitatea depozitării, transportului şi comercializării brazilor de Crăciun vor continua şi se vor intensifica” a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisar-şef Ionuţ Epureanu. (Foto: Poliţia Română)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: