Alocare financiară de 150.000 lei pentru Revelionul 2016-2017

> Similar anilor anteriori, sucevenii se vor bucura de o paletă variată de genuri muzicale şi de interpreţi, asigură primarul Ion Lungu > Municipalitatea cheltuieşte 100.000 lei, de două ori mai mult decât în urmă cu un an, Iulius Mall participând, în mod tradiţional, cu 50.000 lei

 Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, anunţă că organizează cel de-al doisprezecelea Revelion în aer liber. Aflat la al patrulea mandat la conducerea administraţiei reşedinţei de judeţ, Lungu face cunoscut că, la fel ca în ultimii ani, manifestările de la trecerea dintre ani vor avea loc în parcarea unui supermarket (Iulius Mall) din Lunca Sucevei. Până în prezent nu se cunosc programul exact şi numele artiştilor care vor urca pe scenă, autorităţile locale urmând a selecta dintre mai multe oferte. Edilul-şef asigură că, similar anilor anteriori, sucevenii vor avea parte de o paletă variată de genuri muzicale şi de interpreţi.

„Locaţia este parcarea de la Iulius Mall, cea mai potrivită pentru Revelionul în aer liber. Suntem în faza de selecţie a ofertanţilor pentru artiştii de muzică uşoară şi cei de muzică populară. Sperăm ca, la fel ca în fiecare an, să avem solişti pentru toate vârstele şi toate gusturile” a precizat Ion Lungu.

Bugetul este de 150.000 de lei, dintre care 100.000 lei din bugetul local, iar diferenţa reprezintă coparticiparea supermarketului.

Cu prilejul Revelionului 2015-2016, din vistieria municipiului Suceava a fost disponibilizată suma de 50.000 de lei, una la jumătatea celei propuse la această dată. Tot atunci, supermarketul din Lunca Sucevei a pus la dispoziţie parcarea proprie, pentru susţinerea respectivelor manifestări participând cu 50.000 de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: