Avansări înainte de termen

Un ofiţer şi patru subofiţeri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava au fost avansaţi, la începutul acestei săptămâni, înaintea expirării stagiului minim în grad.

Potrivit legislaţiei, astfel de avansări sunt posibile doar cu ocazia Zilei Naţionale a României sau de Ziua Jandarmeriei Române, pe 3 aprilie. Cele la termen se desfăşoară în fiecare an pe data de 1 august pentru militarii jandarmi care îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului respectiv.

Prin ordin al ministrului afacerilor interne, la ceremonia desfăşurată recent la IJJ Suceava, un ofiţer a fost avansat înainte de termen la gradul de locotenent-colonel.

În cadrul aceleiaşi festivităţi, prin ordin al inspectorului general al Jandarmeriei Române, trei subofiţeri au primit trese noi de plutonier adjutant şi unul de plutonier major.

Ceremonia s-a desfăşurat la sediul IJJ Suceava, fără surle şi trâmbiţe, în protocolul obişnuit şi cu discreţia specifică militarilor. A început cu citirea ordinelor MAI şi IGJR, după care conducerea inspectoratului a înmânat noile grade militarilor avansaţi, toate încheindu-se cu o slujbă religioasă şi intonarea Imnului Naţional.

Menţionăm că de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, zeci de jandarmi suceveni, împreună cu poliţişti, lucrători I.S.U. şi poliţişti locali au asigurat măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor în zonele în care s-au desfăşurat manifestările festive.

Alţi 110 militari ai IJJ Suceava au participat la parada organizată pe esplanada Palatului Administrativ şi la ceremonialele militare şi religioase pentru depunerea de coroane şi jerbe de flori la Monumentele Eroilor din localităţile Suceava, Fălticeni, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI