Aceste cuvinte, înscrise sub portretul patronului spiritual, în faţa scenei din sala de festivităţi a Liceului „Mihai Eminescu” din Carapciu, spun totul despre gospodarii casei. Se simte şi se vede că aici e o pepinieră de adevăraţi patrioţi de cum intrăm în incinta acestei instituţii.
Altoiul face pomul pom, iar şcoala face omul om
La drept vorbind, n-ar trebui să ne fascineze ca ceva extraordinar faptul că într-o şcoala dintr-o localitate românească, unde învăţământul se desfăşoară în limba română, inscripţiile şi toate materialele ilustrative sunt în limba maternă a elevilor. Aceasta ar trebui să fie o normalitate. Dar am ajuns să ne minunăm şi să evidenţiem acest lucru ca un act de curaj şi demnitate din partea administraţiei, corpului didactic. Or, inscripţiile româneşti în şcolile noastre sunt o raritate. Ne ajung degetele de la o singură mână pentru a număra şcolile în care se zăreşte câte o inscripţie în limba română. Am impresia că unii directori de şcoală sunt mai catolici decât Papa în excesul lor de aservire şefilor. Însă la Liceul din Carapciu, protejat de spiritul eminescian, totul respiră româneşte. Şi nici nu se poate altfel, când bustul Poetului stă la loc de cinste, dominând deasupra tuturor, iar la intrare ne întâmpină tăbliţele comemorative a doi străjeri ai limbii române – Vasile Tovarniţchi, regretatul director care a fondat Liceul „Mihai Eminescu”, şi Vasile Leviţchi, poetul, profesorul, omul de cultură care a dus faima consătenilor departe în lume. Aceşti doi stâlpi ai românismului le amintesc întruna pedagogilor, în special directorului de astăzi Eugen Tovarniţchi, de misiunea lor, nu le permit să-şi aplece capul, să uite cine le-au fost strămoşii.
Venisem la Carapciu cu emoţii încă proaspete de la manifestarea ce a avut loc de ziua naşterii poetului Vasile Leviţchi la „Zorile Bucovinei”. Mai întâi de toate, i-am mulţumit directorului Eugen Tovarniţchi pentru copiii care au participat la sărbătoarea noastră cu un frumos recital, lăudând excelenta lor prezentare. „Dacă e să vorbim despre activitatea artistică, ne prezentăm mai bine în privinţa dansului şi cântecului. Nu avem declamatori de forţă, ne lipseşte un specialist care să-i înveţe pe copii măiestria de a recita”, mi-a răspuns cu modestie directorul. E şi aceasta o trăsătură moştenită de la cel care a fost şi rămâne o prezenţă vie la Carapciu, Vasile Leviţchi. Îşi spune cuvântul şi permanenta străduinţă a directorului de a face totul la cel mai înalt nivel, călăuză fiindu-i cuvintele: „Altoiul face pomul pom, iar şcoala face omul om”.
Ca organizatori şi gazde ale Festivalului regional literar-artistic „Vasile Leviţchi”, inaugurat de Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi, colectivul pedagogic, liceenii şi-au deschis larg sufletele către creaţie. Au pregătit gazete de perete cu desene inspirate din lirica lui Vasile Leviţchi, au prezentat pentru concurs eseuri şi compuneri despre cum înţeleg ei creaţia poetului. Profund impresionat de cele văzute pe coridoarele liceului a rămas consulul Aurelian Rugină, care a onorat cu prezenţa manifestarea (festivalul s-a desfăşurat cu susţinerea Consulatului General al României la Cernăuţi). Exprimându-şi bucuria de a se afla la baştina lui Vasile Leviţchi, luptător pentru limba română în vremuri foarte grele, domnul consul le-a mulţumit gazdelor pentru dragostea faţă de limba maternă, dorindu-le să continue această nobilă tradiţie şi paşnică luptă.
Primind cu drag oferta scriitorilor, dl Eugen Tovarniţchi i-a prevenit de la bun început că au la dispoziţie 45 de minute pentru cuvântări, atât cât durează o lecţie, timp în care copiii nu-şi pierd astâmpărul. Adică sunt în stare să asculte cu atenţie. Desigur, „lecţia” scriitorilor a fost de mai lungă durată. Fiind cinci la număr (Ilie T. Zegrea, Mircea Lutic, Vasile Tărâţeanu, Simion Gociu, Ştefan Broască) – toţi într-o măsură mai mare sau mai mică discipolii lui Vasile Leviţchi, ei aveau ce vorbi până-n miez de noapte. Cu mesajul de a fi demni urmaşi şi a păstra cu cinste amintirea consăteanului lor s-a adresat şi Mircea Pilat, preşedintele nou-ales al Asociaţiei pedagogice „Aron Pumnul”. Un cuvânt de bun sosit oaspeţilor a rostit primarul satului, Nicolae Scutar.
Poetul regăsit în tot ce a scris şi a iubit
Printre cei sosiţi de la Cernăuţi se afla un oaspete deosebit, tânărul Alexandru Lungu, pentru care Vasile Leviţchi este mai întâi de toate regretatul bunic. Întâlnirea cu consătenii întotdeauna îl emoţionează. „M-am născut la Cernăuţi, tatăl meu, deşi era din Basarabia, nu vorbea româneşte. La Carapciu am învăţat frumoasa noastră limbă, îmi creşte inima când vin aici, cum zicea mătuşa Ileana, nănaşa mea”, a mărturisit nepotul poetului. Era tulburat mai ales după derularea peliculei ce a readus chipul şi vocea lui Vasile Leviţchi, făcându-ne să-l simţim viu printre noi. Aceste momente au fost întregite în continuare de Ilie Tomiuc, a cărui mamă a dansat la horele satului cu Vasile Leviţchi. La vârsta ei venerabilă îşi aminteşte şi astăzi cum viitorul poet venea la strânsurile satului în port popular, purtând o cămaşă albă-albă, brodată cu flori albastre pe la poale. Pe unda umorului, Ilie Tomiuc a evocat anii de şcoală şi metodele de educaţie practicate de pedagogul Vasile Leviţchi, prin intermediul gazetei radiofonice.
Lecţia consacrată lui Vasile Leviţchi a fost prelungită de profesoara de limba română Elena Tovarniţchi, care a adunat într-un buchet cele mai alese cuvinte: „Vasile Leviţchi rămâne pentru totdeauna mândria plaiului bucovinean. Avea mare dragoste de muncă, a cunoscut de mic răcoarea brazdei, farmecul pădurii… Satul natal mereu l-a aşteptat şi l-a chemat acasă. Pământul a tresărit sub paşii lui. Dacă am încerca să-i definim tematica creaţiei, înainte de toate stă dragostea de meleagul natal. L-am întrebat odată ce înseamnă să fii poet. Mi-a răspuns: «Să ştii a purta bucuriile şi năzuinţele neamului tău, să ştii să strigi când neamul e în durere». Aşa a fost Vasile Leviţchi când vorbea de consătenii deportaţi în Siberia şi Kazahstan”. Referindu-se la activitatea de profesor şcolar, a menţionat că, împreună cu Vasile Tovarniţchi, au împărtăşit aceleaşi idealuri, iar ca profesor universitar a crescut o pleiadă de scriitori. Dovadă că şi profesoara Elena Tovarniţchi este o continuatoare a distinsului consătean a fost expoziţia de încercări literare ale elevilor ei, Rodica Masichevici citindu-şi eseul, iar Ana-Maria Luchiniuc, recitând o poezie proprie.
Directorul Eugen Tovarniţchi şi-a dorit ca inaugurarea festivalului să nu fie zi de paradă, ci clipe de regăsire, în tot ce a scris şi a iubit Vasile Leviţchi, zi de îmbogăţire cu valorile promovate de poet. Programul artistic al liceenilor, derulat ca o revărsare de comori folclorice de pe Valea Siretului, a fost expresia cea mai evidentă a împlinirii dorinţei sale. Nu e nevoie să vină cineva din altă parte să le predea lecţii de simţire naţională acestor copii, căci ei o au în sânge de la părinţi, apoi sentimentele iubirii de neam le sunt cultivate de profesorii lor. Ceea ce au luat din cuibul părintesc se vede de departe – costumele populare autentice, delicate, fără urmă de înzorzonare lipsită de gust. Portul etalat la acest festival, îndeosebi cămăşile brodate ale fetelor, e un adevărat monument al artei populare, cu rădăcini în seminţia dacică. Pe un drum imaculat aidoma cărunteţii din părul poetului s-au revărsat tinerele talente în ale cântecului, dansului şi poeziei. Solistul Constantin Vicovan a dat tonul cu un cântec despre Bucovina: „Mare-i lumea şi frumoasă, iar raiu-i la mine acasă”. Cum e raiul la ei acasă ne-au arătat Odorica Bostan în duet cu Constantin Vicovan, Valentin Bojescu şi Loredana Timciuc, în „Cuvânt despre Luceafăr”, Constantin Cozaciuc, recitând poezia „Carapciu” (versuri emblematice consacrate vetrei străbune), Delia Vicovan şi Ionuţ Roşca. Aceşti doi micuţi din clasa a II-a au înviorat sala cu „Mofturoasa”, scrisă de Vasile Leviţchi pentru fiica Victoriţa, când era de seama lor, precum şi pentru toate fetiţele româncuţe. Marinela Zegrea, cea mai mică solistă, a cântat cu foc despre toloaca satului, unde fetele şi flăcăii încing horele. Dar până va fi timp bun de joc pe toloacă, zânele liceului au adus pe scenă compoziţia coregrafică „Hora fetelor”. Părea că am ajuns la apogeul emoţiilor când duetul Odorica Bostan-Constantin Vicovan a făcut să vibreze versurile: „Şi mă duc, şi iar mă duc,/ Până la izvor sub nuc,/ Şi mă fac, şi iar mă fac/ Lemn de brad şi lemn de fag”. Dar înainte mai era „Casa părintească”, cântată de grupul vocal al liceului, atât de mare şi de necuprins în obiectivul fotografic. Am auzit de multe ori şi de la diferiţi interpreţi acest cântec, legănat în lacrimi. La Carapciu, el a răsunat pentru casa poetului Vasile Leviţchi, despre care s-a vorbit că trebuie să devină muzeu.
Apreciind înalta ţinută artistică a spectacolului şi contribuţia tuturor participanţilor, în semn de mulţumire consulul Aurelian Rugină a oferit cinci premii (câte o carte şi un plic), printre cei aleşi aflându-se şi Ana-Maria Luchiniuc, pentru creaţia-i proprie, şi cea mai mică interpretă Marinela Zegrea. Directorul Eugen Tovarniţchi a încheiat cu mulţumiri cadrelor didactice participante la organizarea spectacolului, părinţilor dătători de viaţă acestor copii talentaţi, demni de numele Liceului în care învaţă să iubească, să ducă mai departe şi să îmbogăţească averea sufletească a neamului.
MARIA TOACĂ
Cernăuţi
Comentarii