În contextul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva HIV/SIDA, marcată în fiecare an la 1 decembrie, Direcţia de Sănătate Publică Suceava, în parteneriat cu Asociaţia Red Ribbon Fălticeni, administraţia publică locală şi mass-media, prin asistenţa medicală şcolară, şi-a propus organizarea unei campanii de informare, educare şi comunicare, care vrea, în primul rând, creşterea numărului de persoane informate şi educate în legătură cu această maladie. De asemenea, campania vizează creşterea numărului de persoane, în special din grupele de risc, care să solicite efectuarea unui test de depistare a infectării cu HIV, precum şi al persoanelor care să adopte un comportament sănătos în ce priveşte HIV/SIDA.
În acest sens, DSP şi Red Ribbon Fălticeni organizează joi, 24 noiembrie, de la ora 10, în sala de conferinţe a instituţiei, o dezbatere cu tema „Sărutul şi îmbrăţişarea nu transmit HIV. Ignoranţa o face”. Vor urma activităţi de informare, educare, comunicare în şcolile din judeţ, cu teme legate de prevenirea infecţiei cu HIV în rândul tinerilor.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA se celebrează, de 28 de ani, la 1 decembrie, fiind „o oportunitate a oamenilor de pretutindeni să se unească în lupta împotriva maladiei, să fie solidari cu cei care trăiesc cu boala şi să-i comemoreze pe cei care au decedat în urma acesteia”, a precizat conducerea DSP.
În România, peste 14.000 persoane erau înregistrate cu HIV/SIDA la 30 iunie 2016
La nivel mondial, anul trecut erau 36,7 milioane de persoane infectate cu HIV, dintre care 1,8 milioane erau copii. În 2015, circa 150 de milioane de copii şi adulţi din 129 de ţări cu venituri mici şi mijlocii au primit servicii de testare HIV, iar 17 milioane de persoane care trăiesc cu HIV au primit tratament antiretroviral (ART) la nivel global. Aproximativ 2,1 milioane persoane au fost recent infectate cu acest virus, în 2015, iar 35 de milioane de oameni au murit din cauza SIDA de la începutul epidemiei, 1,1 milioane decedând în 2015.
În România, conform Raportului Naţional al Departamentului pentru Monitorizarea şi Evaluarea HIV/SIDA al Institutului de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş“, Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea infecţiei HIV/SIDA, la 30 iunie 2016 erau înregistrate 14.078 persoane infectate cu HIV/SIDA, totalul cumulativ din perioada 1985-2016 fiind de 21.702 persoane. Principala cale de transmitere a fost heterosexuală (57,4% din toate cazurile noi în 2015 şi 63,2% în primele 6 luni ale anului 2016). Numărul de cazuri HIV în rândul consumatorilor de droguri injectabile a fost de 20% în 2015 şi 17,6% în primele 6 lunii ale anului 2016. Cele mai multe cazuri noi (6503 cazuri) au fost înregistrate la grupa de vârstă 25-29 ani, urmând grupa de vârstă 40-49 ani (2133 cazuri).
























Comentarii