70 de suceveni au solicitat până în prezent cardul european pentru dizabilitate

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) primeşte în continuare solicitări şi documentaţii necesare eliberării cardului european pentru dizabilitate.

Potrivit comunicatului instituţiei, documentul, nominal şi netransmisibil, dă dreptul persoanelor cu dizabilităţi la acces gratuit la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber în statele membre ale Uniunii Europene participante la proiectul „Asigurarea mobilităţii pentru persoane cu dizabilităţi în România şi Europa”, respectiv România, Italia, Cipru, Malta, Slovenia, Estonia, Finlanda şi Belgia.

DGASPC Suceava a postat pe site-ul instituţiei – http://www.dpcsv.ro/ro/info/formulare/ – formularul de cerere care poate fi completată de persoana în cauză sau reprezentantul legal al acesteia, urmând ca cererile să fie depuse până în data de 13 a fiecărei luni, la cam. 25 (Eliberare legitimaţii călătorie).

Tabelul centralizator al cererilor, precum şi fotografiile solicitanţilor vor fi transmise ANPD până la data de 15 a fiecărei luni, iar cardurile eliberate de ANPD se vor putea ridica de la aceeaşi camera (cam. 25, DGASPC Suceava) în aproximativ 20 zile de la transmiterea centralizatorului către ANPD. Pentru informaţii cu privire la ridicarea cardurilor, beneficiarii pot suna la tel. 0230/520172, interior 184.

În cazul persoanelor care nu se vor prezenta pentru ridicarea cardului, acestea vor fi anunţate telefonic.

„Cardul european pentru dizabilitate va permite recunoaşterea reciprocă a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi în statele membre participante. Titularii de card care călătoresc în alte state vor avea acces, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii cu dizabilităţi ai statului respectiv, la anumite drepturi, permiţând astfel un tratament egal şi facilitând mobilitatea în spaţiul european.

Beneficiază de card copiii cu handicap grav, accentuat, mediu sau uşor, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap eliberat de Comisia pentru Protecţia Copilului Suceava, şi persoane adulte cu handicap grav, accentuat, mediu sau uşor, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Suceava sau a deciziei eliberate de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap” se menţionează în comunicat.

Până în prezent, 70 de suceveni au solicitat la DGASPC Suceava eliberarea cardului, în condiţiile în care, până la 30 octombrie 2016, în evidenţele instituţiei figurau peste 20.700 de minori şi adulţi cu dizabilităţi.

Mai multe informaţii privind acest document se regăsesc pe siteul www.carddizabilitate.gov.ro.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: