Direcţia de Sănătate Publică Suceava a cerut medicilor de familie din judeţ să culeagă date cu privire la vaccinarea antirujeolică a pacienţilor cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani, date pe baza cărora, la solicitarea ministerului de resort, se va iniţia o campanie activă de vaccinare a copiilor neimunizaţi sau a celor vaccinaţi cu o singură doză.
Directorul adjunct al DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a declarat ieri că vaccinarea împotriva rujeolei se face la vârsta de 12 luni şi la 5 ani, nicidecum la copiii sub un an, dar aceştia pot contracta boala de la persoane bolnave din familie sau din comunitate. Medicul epidemiolog a spus că dacă la început s-au înregistrat cazuri de rujeolă la copiii mai mari, în ultima perioadă au fost raportate cazuri de rujeolă la copii mai mici de un an, care s-au molipsit de la alte persoane.
Dr. Zorescu a atras atenţia că în cazul copiilor foarte mici, pot apărea forme complicate ale acestei boli, cu evoluţie „problematică”, de aceea „este necesar să ne vaccinăm nu numai pentru protecţia personală împotriva unor boli, ci şi pentru protecţia celor din comunitate”. Directoarea DSP a mai spus că instituţia are în stoc cantităţi suficiente de vaccin antirujeolic, iar în funcţie de informaţiile primite de la medicii de familie se va interveni printr-o campanie de vaccinare împotriva rujeolei în comunităţile cu acoperire vaccinală scăzută, cu sprijinul asistenţilor comunitari şi al mediatorilor sanitari existenţi în judeţ.
Potrivit informaţiilor DSP, de la începutul lui 2016, în judeţul Suceava s-au înregistrat 53 de cazuri de rujeolă, dintre care 11 din luna octombrie.
























Comentarii