> Deoarece nu s-au prezentat toţi cei îndreptăţiţi, s-a dat şi al doilea rând de pachete, iar pentru finalizarea acţiunii s-a recurs şi la transportarea acestora la domiciliul beneficiarilor
Pe 4 noiembrie, în toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Suceava a fost finalizată distribuirea pachetelor cu produse alimentare din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene.
Constantin Harasim, prefectul de Suceava, spune că, în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) 2015-2016, totalul celor care au ridicat drepturile în cauză a fost de 157.853 de persoane, faţă de 125.744 în 2014-2015, cu o creştere de 32.109 de beneficiari. Astfel, către aceştia au fost împărţite 315.706 de cutii cu alimente, atât pe listele iniţiale, cât şi pe listele suplimentare, acestea din urmă incluzând, cu prioritate, persoane singure care ulterior au mai primit, fiecare, încă o porţie din stocurile rămase nedistribuite după finalizarea cantităţii stabilite.
În judeţul nostru, pachetele cu produse alimentare au fost livrate în patru tranşe, iar în situaţia în care în unele localităţi numărul acestora a fost insuficient, pentru acoperirea solicitărilor s-a apelat la compensări. În cauză au fost Botoşana, Drăgoieşti, Burla, Grăniceşti, cărora li s-au transferat ajutoare alimentare din unităţile administrativ-teritoriale aflate în vecinătate şi care au avut excedent, precum Suceava, Rădăuţi şi Marginea.
„Printre dificultăţile întâmpinate în distribuirea ajutoarelor alimentare în cadrul POAD 2015-2016 a fost şi faptul că unii beneficiari nu s-au prezentat pentru ridicarea acestora, în mai multe unităţi administrativ-teritoriale fiind necesară transportarea acestora la domiciliul persoanelor înscrise pe liste, în vederea finalizării acţiunii” a explicat prefectul Constantin Harasim. Reamintim că un pachet cu produse alimentare a conţinut 3 kg făină albă de grâu; 3 kg mălai; 0,8 kg paste făioase; 2 kg zahăr; 2 kg orez; 1 kg fasole boabe; o conservă carne de vită, o conservă pateu şi o conservă pastă de tomate, un beneficiar primind, iniţial, câte două cutii.
























Comentarii