Incendiu într-o hală a fostei SC MES SA

> Pompierii au salvat viaţa unui tânăr de 19 ani care, venit la furat, dăduse foc unor cabluri ca să le scoată miezul

În timp ce ultimul director al SC MES SA şi complici de-ai săi ispăşesc, după gratii sau sub supraveghere, pedepsele hotărâte anul acesta de judecători pentru devalizarea societăţii, prin halele dezafectate ale întreprinderii „bântuie” hoţii şi fac în continuare, atât cât se mai poate, pagube.

Pompierii militari ai Detaşamentului Suceava au intervenit duminică dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală a SC MES SA.

Incendiul a fost anunţat după ora 8. 30, pentru lichidarea şi stingerea lui salvatorii intervenind cu două autospeciale şi cu o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă.

La faţa locului ardeau mocnit, cu degajări mari de fum şi gaze toxice, materiale plastice şi deşeuri, aflate în interiorul halei, în spaţii destinate pentru birouri, pe circa 500 mp, cu pericol de propagare la bunuri depozitate acolo, respectiv imprimante, unităţi de calculator, monitoare.

Martorii aflaţi la faţa locului au spus pompierilor că în interior se află o persoană care nu a mai reuşit să iasă, salvarea ei devenind prioritate pentru pompierii salvatori.

Constituiţi în echipe de căutare şi salvare, cu echipamente corespunzătoare, pompierii au intrat prin valurile de fum şi gaze, reuşind să găsească omul din interior.

Era un tânăr de doar 19 ani, intrat cel mai probabil la furat, şi care, încercând să scoată, prin ardere, miezul metalic de la nişte cabluri, a scăpat treburile de sub control provocând incendiul.

Băiatul era căzut pe jos, în stare de inconştienţă, dovedit de gazele toxice degajate de foc. Şi doar câteva minute îl mai despărţeau de un sfârşit fatal.

„Salvatorii noştri au identificat un tânăr de 19 ani care era în stare de inconştienţă. Acesta a fost evacuat şi a fost preluat de echipajul SMURD TIM. După ce i s-a acordat primul ajutor medical de urgenţă, bărbatul şi-a revenit şi a comunicat cu salvatorii. Ulterior, a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate” a transmis plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

La ora 9. 40, viaţa tânărului de 19 ani era salvată de pompieri, iar incendiul fusese lichidat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: