Fălticeni

Invitaţie la Fanbook

Astăzi, începând cu ora 12, la Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni sunt invitaţi copiii cu vârste între 10 şi 14 ani pentru a descoperi legătura dintre text şi imagine la Fanbook, clubul de lectură şi pictură. Copiii se pot înscrie şi participa gratuit, iar lună de lună vor avea ocazia să descopere cum lectura poate deveni un mod de a trăi. Participanţii vor primi o reducere de 30% pe Libhumanitas.ro pentru cărţile care vor fi propuse lunar în clubul de lectură Fanbook.

„Ne dorim ca operele de artă să le fie cunoscute copiilor, să le arătăm cum cititul poate deveni o bucurie, iar dezbaterile lunare cu personalităţi culturale să reprezinte o provocare de a întreba şi a îşi exprima propriile opinii” a declarat Bianca Voinescu, partener şi iniţiator al proiectului. Dincolo de cuvinte, ei vor intra într-o lume a frumosului, a dezvoltării imaginaţiei şi a îmbogăţirii cunoştinţelor despre artă, îndrumaţi de Oana Cepoi, profesor de arte plastice, şi Loredana Bodnariu, profesor de limba şi literatura română, coordonatori ai proiectului. Vor colabora în proiect Anca Şoldănescu, profesor de arte plastice, şi Alina Pavel, profesor de limba şi literatură română.

Oaspeţii speciali ai primei ediţii vor fi prof. Gabriela Ariton, de la Colegiul „V. Lovinescu”, şi prof. Roxana Bliortiu, profesor la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Vor mai participa la evenimentul de lansare mici artişti conduşi de Mirabela Apopei, profesor de educaţie muzicală, şi voluntarii liceeni „Aripi în Europa”.

Clubul de lectură Fanbook este un proiect pentru copii şi adolescenţi. Mai multe detalii, la Csrmindset.ro.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI