> Liderul USJ Sanitas, Romică Balan, a declarat că protestatarii vor asigura o treime din activitatea obişnuită şi toate urgenţele medico-chirurgicale
Membrii Sindicatului Sanitas din tot judeţul, ca şi cei de la nivel naţional, se află astăzi în grevă de avertisment de 2 ore, în intervalul 8-10, conform calendarului stabilit de Federaţia Sanitas din România. Protestatarii vor asigura o treime din activitatea obişnuită şi toate urgenţele medico-chirurgicale, a declarat liderul USJ Sanitas, Romică Balan.
“Informăm populaţia că toţi pacienţii internaţi vor beneficia de tratament şi îngrijire medicală, că nu vom aduce prejudicii sănătăţii acestora prin protestul nostru. În acelaşi timp, însă, îi rugăm pe cei care se adresează unităţilor sanitare pentru afecţiuni cronice, fără risc imediat, să înţeleagă că Sanitas nu a dorit să se ajungă la aceste proteste, că ele sunt consecinţa deteriorării dramatice a condiţiei lucrătorilor din sistemul sanitar românesc. Ne exprimăm speranţa că nu vom fi împiedicaţi în exercitarea dreptului nostru la proteste, că vom fi corect înţeleşi şi de pacienţi, şi de cei care nu susţin sau nu simpatizează cu sindicatele Sanitas”, a transmis Romică Balan.
El a mai spus că membrii sindicatelor Sanitas din judeţul Suceava şi-au exprimat hotărârea de participa la proteste, adunându-se peste 1600 de semnături, în perioada 15 septembrie – 10 octombrie a.c. Alături de ei au semnat în listele de grevă şi nemembrii de sindicat din toate categoriile profesionale din sănătate.
De asemenea, la nivel naţional, Federaţia Sanitas a primit mesaje de susţinere şi de la asociaţii de pacienţi (Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România–COPAC), organizaţii profesionale ale medicilor şi asistenţilor medicali, precum şi alte sindicate din sectorul sanitar.
“Protestul se va desfăşura la nivel naţional, în toate unităţile sanitare, medico-sociale şi de asistenţă socială unde sunt constituite sindicate Sanitas. În cazul în care revendicările Sanitas nu îşi vor găsi rezolvare, în data de 31 octombrie va fi declanşată greva generală, pe perioadă nelimitată.
Dintre revendicările Sanitas reamintim extinderea contractului colectiv de muncă la sectorul “Sănătate. Acţiuni sanitar–veterinare”, eliminarea inechităţilor salariale dintre unele categorii de salariaţi, produse ordonanţele de urgenţă 20 şi 43 din 2016, prin includerea categoriilor de personal omise – din asistenţa socială, unităţi medico-sociale, personal TESA, personal DSP, creşe, – în anexele acestor ordonanţe. Totodată, Sindicaliştii Sanitas doresc calcularea sporurilor şi a altor drepturi salariale la salariul de bază actual şi nu la cel din anul 2009.
























Comentarii