Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava

Casa de Cultură din Suceava va găzdui joi, 20 octombrie a.c., de la ora 18, Balul Bobocilor organizat de elevii de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava. Invitaţii speciali ai serii vor fi artiştii trupei „Subcarpaţi”.

„Subcarpaţi” a apărut ca un manifest cultural contemporan demarat în 2010 de solistul trupei Şuie Paparude, MC Bean (Alexe Marius Andrei), care combină elemente din muzica electronică şi hip­hop cu influenţe din folclorul românesc. Genul muzical adoptat este descris drept folclor contemporan sau folclor underground şi constă în general în reinterpretări ale unor piese din folclorul românesc pe ritmuri moderne.

Evenimentul organizat de elevii Colegiului Naţional „Petru Rareş” va avea ca temă „CNPR – legenda continuă”, pornind de la legenda regelui Artur şi căutarea Sfântului Graal.

Pentru titlul de Miss şi Mister Boboc 2016, cei 20 de boboci înscrişi în competiţie va trebui să demonstreze că sunt cei mai buni la proba de înţelepciune şi iscusinţă.

„Balul din acest an va fi unul atipic, în care inclusiv prezentatorii vor juca rolul personajelor din legendă. Spectacolul va putea fi privit ca o piesă de teatru care va arăta ce se întâmplă la curte în timp ce cavalerii caută Sfântul Graal” a explicat prof. Camelia Butnaru, în calitate de organizator al balului.

Prof. Butnaru a menţionat că pe scenă vor urca şi boboceii colegiului, elevii din clasa a V­-a, care au pregătit o serie de manifestări artistice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI