Ce e mai aproape, cămaşa sau sumanul?

În istoria fotbalului românesc este o dispută „ancestrală” între Steaua şi Dinamo, inima celor mai mulţi dintre microbişti fiind împărţită între cele două forţe. Nu facem niciun comentariu, pentru a nu deranja vechi patimi.

Când în comunităţile mici, ca Suceava, poposeşte una dintre cele două echipe fanion din România este sărbătoare. Mai mult, chiar este o bucurie imensă să nu pierzi cu Steaua sau Dinamo. Ce sucevean nu s-a bucurat când Foresta a terminat la egalitate cu Steaua în 2001 sau mai ales când aceeaşi Foresta a învins în 2000 Dinamo cu 5-4 după ce bucureştenii conduseseră cu 4-0?

Pentru suporterii suceveni urmează în această lună o nouă întâlnire cu Steaua în Cupa României. În prezent la Foresta Suceava preşedinte executiv este Dorin Goian, jucător care după o perioadă de glorie la clubul din Ghencea şi un periplu prin Italia, Scoţia şi Grecia s-a întors acasă.

Cum este posibil ca înainte de meciul Foresta Suceava – Steaua prima şi unica întrebare care i se pune lui „Goe”, sucevean get-beget, cu ce formaţie va ţine în duelul direct? Deci Dorin Goian uită vechii colegi de şcoală, vecinii şi clubul pe care-l reprezintă şi ţine cu Steaua? Nu cred.

Problema se pune că există suporteri suceveni, nu ştiu cât de suceveni, care la o asemenea dispută uită unde s-au născut şi ţin cu Steaua. Să presupunem că eşti vecin cu familia lui Dorin Semeghin sau Daniel Bălan. Cum te poţi uita în ochii părinţilor lui cu care ai stat la coadă la lapte, de la care ai împrumutat un patent sau cu care ai băut o bere la crâşma din cartier şi să le spui că nu ai ţinut cu fiul lor care joacă la Foresta Suceava, ci cu Moke şi Muniru?

Comunitatea locală trebuie să promoveze valorile proprii şi să-i încurajeze pe tineri spre marea performanţă. Este o mulţumire mare ca unul dintre aceşti copii să ajungă la echipele reprezentative ale României. Tot respectul pentru grupările de top care ne reprezintă în cupele europene şi cu care ţinem, indiferent că este vorba despre Steaua sau Dinamo sau CFR Cluj sau Unirea Urziceni, să zicem.

Însă eu cel puţin, care sunt sucevean, întotdeauna când va fi un duel faţă în faţă cu marile echipe ale României voi ţine cu ai mei. Ce e mai aproape, cămaşa sau sumanul?

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI