Săptămâna Europeană a Sportului, sărbătorită cum se cuvine şi la Suceava

Unul dintre cei doi ambasadori ai proiectului Săptămâna Europeană a Sportului în România este suceveanul Mihai Androhovici, vicepreşedinte al Federaţiei Române „Sportul pentru Toţi”. Pentru al doilea an, Comisia Europeană organizează şi finanţează Săptămâna Europeană a Sportului, un proiect foarte amplu în care sunt implicate toate ţările din Uniunea Europeană, la care s-au adăugat şi alte cinci ţări invitate din Europa. În ce priveşte România, ca şi anul trecut, coordonator naţional este Federaţia Română „Sportul pentru Toţi”, în strânsă şi continuă acţiune comună cu Ministerul Tineretului şi Sportului, cofinanţator al proiectului.

„Am fost onorat că am fost ales ambasador pentru România la Săptămâna Europeană a Sportului alături de Narcisa Lecuşanu. Rolul nostru este cel de a reprezenta, de a promova acest eveniment în primul rând în România, dar şi-n Europa. Anul trecut, acţiunile au fost organizate la începutul lunii septembrie, când începea şcoala în vestul Europei, dar având în vedere că-n est şcoala începe pe data de 15, s-a ajuns la un compromis pentru intervalul 10-17 septembrie, mai ales că promovarea se va axa mult pe zona şcolară. Dacă anul trecut am organizat acţiunile sportive cu ajutorul cluburilor sau structurilor sportive de stat, în 2016 ne vom baza în special pe cele private, pe asociaţiile judeţene pe diferite ramuri de sport, în colaborare şi cu alte federaţii naţionale”, a explicat Mihai Androhovici.

La fel ca şi anul trecut, Suceava va fi printre cele peste 30 de judeţe în care se vor organiza acţiuni sportive dedicate tuturor iubitorilor sportului.

„Sunt anunţate 200 de acţiuni la nivel naţional, dar cu siguranţă vor fi mult mai multe. Vom avea atât acţiuni de masă, ca şi anul trecut, dar la această ediţie se va pune accent şi pe sportul urban, cel organizat în diverse spaţii, ca mijloc de comunicare şi socializare între tineri, altfel decât cel organizat cu regulamente stricte. Pe 15 septembrie este Ziua Europeană a Fitnessului şi vom avea acţiuni specifice organizate de cluburi din Suceava, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc”, a explicat Mihai Androhovici.

Scopul principal al Săptămânii Europene a Sportului, atragerea spre mişcare şi practicare a activităţilor fizico-sportive a cât mai multor europeni, este pe de o parte mai uşor de atins, iar pe de altă parte ţine seama şi de o realitate destul de răspândită în societatea modernă – „concurenţa” altor preocupări de petrecere a timpului liber în rândul copiilor şi tinerilor în detrimentul activităţilor sportive.

Şi-n acest an, Spartachiada Profesorilor va fi una dintre acţiunile de anvergură ale Săptămânii Europene a Sportului, mai ales că sunt invitaţi să participe şi profesori din judeţele alăturate. Vor fi concursuri de pescuit sportiv, fotbal, volei, streetball, handbal, nataţie, şah, darts, ciclism, cros şi badminton.

Tir sportiv – Cupa Toamnei (Poligon Iacob Buiucliu, Solca) – 15-16 septembrie

Tir cu arcul – Cupa Bucovinei (Poligon Rădăuţi) – 16-17 septembrie

Activităţi outdoor în pădure (Parcul Aventura Ariniş, Gura Humorului) – 11-16 septembrie

Escaladă pe panou de căţărare artificial (Iulius Mall Suceava) – 12-16 septembrie

Fitness, aerobic, kango jumps (Suceava, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc) – 10-17 septembrie

Nataţie – Cupa Micul înotător (Bazin CSŞ Gura Humorului) – 12-13 septembrie

Învăţăm să înotăm – Complex „Nada Florilor” Fălticeni 11-15 septembrie

Alergare Montană – Rarău Radical Race (Câmpulung Moldovenesc) – 17 septembrie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI