> Până pe 20 septembrie, o comisie va evalua stricăciunile, zonele afectate fiind cele din estul şi sud-estul judeţului, unde de suferit au avut culturile de porumb, cartof, floarea-soarelui şi soia > Deficitul de apă din sol a crescut la 60%, puse în dificultate fiind pregătirea terenului, însămânţările de sezon, cât şi dezvoltarea culturilor înfiinţate în această perioadă
Prin Ordinul nr. 386 din 30 august al prefectului de Suceava, Constantin Harasim, a fost constituită comisia judeţeană pentru constatarea pagubelor produse de secetă, face cunoscut Mircea Lazăr, director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Agricultură (DJA). Comisia îşi desfăşoară activitatea până pe 20 septembrie, având în componenţă reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Agricultură, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” şi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, la care se adaugă un reprezentant al primăriei pe raza căreia se fac evaluările.
Mircea Lazăr precizează că, până acum, DJA a primit semnale serioase de la primăriile Hânţeşti, Liteni, Dolhasca, Drăguşeni, Vadu Moldovei, Forăşti şi Boroaia, iar, potrivit celor transmise din teritoriu, în proporţii importante sunt afectate culturile de porumb, cartof, floarea-soarelui şi soia.
Lazăr crede însă că dezastrul nu este aşa de mare cum reclamă agricultorii, unii dintre aceştia având recolta diminuată din cu totul alte motive decât cele strict legate de lipsa precipitaţiilor.
„Este vorba, în general, despre zonele est şi de sud-est ale judeţului Suceava. Există însă unele dubii asupra dimensiunii suprafeţelor afectate, cât şi a corectitudinii încadrării culturilor în categoria celor afectate de secetă. Aceasta atât timp cât două parcele alăturate, din aceeaşi cultură, una arată bine, iar alta este uscată, în acest caz totul ţinând şi de aplicarea tehnologiilor şi tratamentelor necesare”, arată directorul executiv al DJA, menţionând că o apreciere preliminară a stricăciunilor nu poate fi făcută şi din cauză că unele dintre primării nu au mai trimis estimările lunare asupra evoluţiei culturilor şi producţiei preconizate.
Mircea Lazăr a subliniat că perioada îndelungată fără ploi a dus la scăderea rezervei de apă din sol, fenomen care se răsfrânge asupra desfăşurării campaniei de recoltare de toamnă. Potrivit datelor transmise Direcţiei Judeţene pentru Agricultură de Administraţia Naţională de Meteorologie, deficitul de apă era de 60%, în aceste condiţii fiind puse în dificultate pregătirea terenului, însămânţările de sezon, cât şi dezvoltarea culturilor înfiinţate în această perioadă.
























Comentarii