Le poartă sâmbetele

Poate că şi din lipsă de alte ştiri care să implice mai profund grupuri mari de receptori, a început a face valuri, de sâmbătă, vestea că… sâmbăta ar putea deveni zi lucrătoare. „Ca pe vremea comuniştilor” au taxat unii propunerea, pierzând din vedere (sau poate tocmai nu!) că aceasta a venit din partea unui liberal (în faţa altor liberali, la întrunirea Ligii Aleşilor Locali ai PNL). De fapt, respectivul a precizat „dacă angajaţii vor”, iar acest aspect este realmente de subliniat, întrucât se ştie, nu de ieri de azi, că, atunci când „angajaţii vor”, ei lucrează, nu doar sâmbăta, ci şi în oricare zi, chiar şi 12-14 ore zilnic (dacă vor), gândindu-se numai şi numai cum să ajungă la o productivitate mai mare (…dacă nu se găsesc alţii să facă în aşa fel ca productivitatea să crească pe unităţi de timp mai mici!). Altfel, e de înţeles că omul s-a gândit doar să ajusteze Codul muncii în raport cu realitatea, fiindcă sunt atâtea categorii de angajaţi care oricum lucrau şi sâmbăta, fără să comenteze (iar dacă o fac, asta-i doar treaba lor!). Că sâmbăta lucrătoare ar urma să fie plătită dublu e o altă problemă, care probabil sună a ameninţare pentru angajatori. Cum adică?! Deocamdată, însă, cei mai ameninţaţi par a fi angajaţii care nu lucrează sâmbetele şi se tem că vor fi siliţi să vrea cu bucurie să le lucreze, plătiţi ca pentru o zi de vineri cu program scurt. Dacă vor să mai aibă unde să lucreze…