Arbore – străbătând veacurile cu demnitate

Începuturi. Din zorii secolului al XV-lea, de la data de 15 ianuarie 1418, avem prima atestare documentară a satului Arbore, într-un document emis la cancelaria domnitorului Alexandru cel Bun. Este vorba despre cearta dintre două perechi de fraţi de pe moşia Solcii (pe-atunci localitatea Arbore era inclusă în această moşie), care se judecau pentru satul nostru: „Maicolea, fiica lui Stoian, cu fiii săi, contra lui Cârstea şi Vlad de la Solca, precum că acest sat le-a fost dat lor ocină şi nu l-au putut dobândi”. Vlad şi Cârstea nu numai că au fost lăsaţi în „dreapta lor avere”, dar au primit şi „zavescă veşnică de 80 de ruble de argint topit”. Domnitorul a făcut o judecată dreaptă, iar boierii s-au supus acesteia.

Al doilea document apare la 8 august 1461. În faţa domnitorului Ştefan cel Mare s-au prezentat boierul Ivul de la Solca şi ginerele lui, Bogdan, fiul lui Gherman, spre a se judeca pentru două case şi fântâna de slatină (apă sărată) de la Slatina Mare, loc aflat în apropiere de satul Arbore, în partea sa vestică, pe coasta muntelui. În faţa domnitorului, Bogdan a recunoscut dreptul lui Ivul asupra acestor case şi a fântânii de slatină din satul Solca. Totodată, s-a obligat să nu-l mai pârască pe boierul Ivul pentru aceasta, iar pan Ivul primi întărire domnească asupra proprietăţii sale. Domnitorul, după analizarea probelor prezentate, îi face dreptate boierului, iar ginerele său se supune judecăţii drepte a domnitorului.

Satul Arbore a fost întemeiat în locul numit „Hrinceşti”, teren aflat în partea de sud-est a actualei aşezări. În vatra acestui sat au venit şi mulţi bejenari transilvăneni, fugiţi de pe moşiile grofilor. Există destule nume de familii care arată şi acum că strămoşii le-au venit de dincolo de Carpaţi, mai ales din partea Năsăudului. Cu timpul, oamenii s-au retras pe terenul din jurul bisericii, unde satul s-a dezvoltat. Dacă în anul 1848 (de când există date) în Arbore erau 519 case, acum sunt peste 1700 de case numai în satul de reşedinţă, fără cele două sate componente ale comunei: Clit şi Bodnăreni.

Biserica cu hramul „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul”. Pe la anul 1500, moşia Solcii era stăpânită de două perechi de boieri: Simion cu sora sa Nastasia, partea de sus a moşiei, iar Ivul cu sora sa Nasta, partea de jos a moşiei, cuprinzând şi satul Arbore. Pe-atunci, moşia Solcii se întindea din creierii munţilor şi până la apa Sucevei, cu toate satele aflate în acest areal. Domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt îl sfătuieşte pe Luca Arbure cel Tânăr, pârcălab de Suceava, fiul lui Arbure cel Bătrân, pârcălab de Neamţ, să cumpere această moşie, care fusese scoasă la vânzare. Pârcălabul Arbure, hatmanul oştirii Moldovei, care se zice că era şi nepot de frate al domnitorului, îl ascultă şi o cumpără, hotărându-se să construiască acolo o biserică, pe locul în care fusese un vechi schit de lemn.

Construcţia bisericii a început la data de 2 aprilie 1502 şi s-a terminat la data de 29 august a aceluiaşi an, dată la care a şi fost sfinţită. Legenda spune că la sfinţire ar fi asistat şi domnitorul ţării, mai ales că în acea perioadă este semnalată prezenţa sa la curtea domnească de la Milişăuţi.

Legendele spun că de la biserică la curtea lui Luca Arbure, care se găsea în partea de sud-vest a bisericii, la aproximativ 100 m, iar de acolo până la apa Solcii trecea un tunel care „răsufla” în Dealul Portariului, la sud de localitatea noastră, aproape de Cajvana. Tunelul era folosit drept ascunzătoare şi mijloc de refugiu, mai ales pentru membrii familiei sale, din calea năvălitorilor. Cercetări pe această temă nu s-au făcut până în prezent şi, se pare, nici nu se intenţionează…

Pereţii bisericii sunt construiţi din piatră brută, cărămida fiind folosită doar la bolţi. Ca plan, biserica se încadrează în tipul mixt, adică în interior are formă treflată, iar în exterior se prezintă ca o navă alungită. Acoperişul era din draniţă (şindrilă). Un element care se întâlneşte doar la biserica din Arbore este acea firidă mare, situată pe latura de vest, realizată prin prelungirea zidurilor de nord şi de sud, unite deasupra printr-o boltă semicirculară care, la început, a fost folosită pentru clopote. Actuala clopotniţă a fost construită în anul 1864.

Lungimea bisericii este de 24 m, lăţimea – 9,85 m şi înălţimea – 8,5 m. Deasupra intrării se află pisania, cu datele la care-a început zidirea, s-a finalizat şi de la cine-a primit ajutor. Se poate observa că hatmanul Arbure a avut sprijinul domnitorului, pentru că altfel nu putea termina construcţia doar în 4 luni, 3 săptămâni şi 5 zile, un adevărat record pentru acea vreme.

În interior, este împărţită în pronaos, naos şi altar. Primele două sunt despărţite printr-un perete, au formă dreptunghiulară şi sunt de dimensiuni egale. Bolta pronaosului este înălţată treptat printr-un sistem de arcuri etajate, dintre care patru sunt transversale şi sprijinite pe zidurile laterale, iar alte patru arcuri sunt longitudinale şi mai scurte. Acestea din urmă înalţă bolta pronaosului. Biserica este lipsită de turlă, pentru că este biserică boierească.

Acoperişul este în patru ape, cu o coamă dreaptă, exact ca la casele noastre bătrâneşti. Iniţial, a fost acoperită cu plăci din plumb, dar turcii au luat aceste plăci, le-au topit şi au făcut muniţie, folosită tot împotriva moldovenilor. Din acest motiv, pereţii bisericii, interior şi exterior, au avut mult de suferit. Astfel a fost distrusă în totalitate pictura de pe pereţii nordic şi nord-estic, dar şi de pe ceilalţi, pe suprafeţe mai mici.

În unanimitate, specialiştii au fost de acord că valoarea artistică excepţională a acestui monument de artă, ca şi în cazul celorlalte „perle ale Bucovinei”, se datorează picturii interioare şi exterioare. În interior s-au păstrat prea puţine fresce, dar toate sunt de o valoare inestimabilă. În exterior, s-a păstrat pictura în condiţii mai bune doar pe pereţii sudic, sud-estic şi vestic, în interiorul absidei pomenite mai sus. Precizăm că Luca Arbure nu apucase să picteze biserica. Dar o va face Ana, fiica lui, care şi-a vândut podoabele femeieşti şi l-a angajat pe Draguşin, fiul popii din Iaşi, care, cu echipa lui, a executat toată pictura, începând din anul 1541.

Deşi pictura bisericilor şi mănăstirilor din acea perioadă avea un caracter religios, la Arbore nu lipsesc scenele cu caracter laic care, în cea mai mare parte, au un pronunţat caracter politic. Bisericii din Arbore îi este caracteristică fresca denumită „Cavalcada împăratului Constantin”, dar şi „Sf. Gheorghe la curtea împăratului”, ultima apărând şi pe o coliţă la seria de mărci poştale închinată monumentelor medievale din partea de sud a Bucovinei istorice.

Două tablouri votive sunt foarte importante: unul aflat pe peretele sudic la pronaosului, în interiorul chivotului de piatră din dreapta intrării în biserică, iar al doilea pe peretele sudic la naosului, în care este reprezentată familia ctitorului, era formată la acea dată din ctitor, soţia sa Iuliana şi cinci copii (patru băieţi şi o fată).

Chivotul din dreapta intrării a fost făcut de Luca Arbure exact cu 20 de ani înaintea morţii sale violente şi nedrepte. Întreg mormântul ctitorului se constituie în cel mai important monument funerar de stil gotic din  Moldova, iar întregul monument istoric de la Arbore, într-o veritabilă perlă a Moldovei şi a întregii Românii, considerat, pe bună dreptate, „mărgăritar din coroana slăvitului Ştefan, soarele Moldovei şi apărătorul creştinătăţii”.

Hramul bisericii lui Luca Arbure. După cum  este ştiut, Luca Arbure cel Tânăr i-a fixat bisericii hramul „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul”. Să fi fost o ironie a sorţii? Să fi fost o simplă întâmplare? Să fi avut ctitorul o premoniţie? Trebuie să ne gândim că domnitorul de-atunci al Moldovei, Ştefăniţă Vodă, pe care Luca Arbure l-a purtat în braţe în timpul copilăriei lui, că i-a fost tutore în anii de început ai domniei, a avut o atitudine care i-a uimit şi pe contemporani. Acuzându-l pe Luca Arbure cel Tânăr că ar fi urzit o trădare, aliindu-se cu alţi boieri în favoarea polonezilor, l-a condamnat la moarte prin decapitare. Şi aşa, la 23 aprilie 1524, hatmanul Arbure este decapitat împreună cu Toaderi şi Nechita, doi din feciorii săi.

Din vremea lui Luca Arbure se ţine hram în zilele de 29, 30 şi 31 august ale fiecărui an. Fără să exagerăm, în aceste zile, nu cu mulţi ani în urmă, populaţia comunei noastre se mărea de multe ori, la această situaţie contribuind „hramarii” care veneau la Arbore. În prima zi a hramului se făceau numai slujbe la biserică şi se serveau bucate de post. Petrecerea propriu-zisă se desfăşura de-abia în zilele a doua şi a treia.

Grija urmaşilor pentru acest monument. Este cunoscut că aceste monumente medievale nu sunt ale noastre, că trebuie să avem grijă de ele şi să le transmitem urmaşilor noştri, aşa cum le-am primit. Din păcate, şi la Arbore această grijă nu este manifestată nici de autorităţile naţionale, nici de cele judeţene şi locale. Degradarea picturii este evidentă de la an la an. Statul, în grija căruia sunt aceste monumente, nu alocă bani suficienţi pentru întreţinerea lor. Din acest motiv se şi tărăgănează finalizarea lucrărilor. Spre fericirea noastră avem specialişti de clasă mondială care să se ocupe de întreţinerea lor. Dar… nu sunt bani! Nu înţelege destulă lume de ce nu se găsesc bani şi pentru aceste monumente care sunt trecute în patrimoniul UNESCO. Veniţi la Arbore şi veţi vedea ce minuni au făcut specialiştii restauratori, scoţând la lumină foarte mulţi metri pătraţi de pictură de sub straturile de mizerie depuse peste ea de-a lungul secolelor! S-au luat măsuri pentru acoperirea bisericii şi cu draniţă (şindrilă, şiţă) nouă, iar în curând se va finaliza şi acoperirea clopotniţei. O parte din gardul de la drum a fost înlocuit total, urmând ca într-un termen foarte scurt să-l înlocuim pe toată lungimea lui.

Din iniţiativa unor consilieri locali şi cu sprijinul nemijlocit al preoţilor de la cele trei parohii ortodoxe din comună s-a luat iniţiativa refacerii gardului cimitirului în partea sudică, de la drum. Gardul a fost construit din scândură şi acoperit cu tablă, pentru a face faţă mai bine intemperiilor. Toată cheltuiala fost suportată de consilierii comunali şi de Primăria Arbore.

Grija faţă de monumentul istoric s-a manifestat şi altfel de către preoţii parohiei. Între timp a fost recondiţionat gardul împrejmuitor al bisericii, acoperindu-se cu draniţă biserica monument istoric şi clopotniţa ei. Gardul din partea de nord a bisericii este construit din lemn de brad, din bârne cioplite.

Pe cele două laturi ale aleii principale din cimitirul satului au fost construite trotuare din beton, iar pe alee s-a adus piatră cernută. S-a trecut la o igienizare a cimitirului. Acţiunea începuse pe vremea pr. Nicolae Fuiorea. Se va mări şi suprafaţa cimitirului, în partea de nord. S-a demolat gardul din partea de vest a cimitirului, urmând ca în perioada următoare să se construiască unul nou. În această acţiune sunt angrenaţi şi pr. paroh Nicolai Cârdei, şi pr. Constantin Bereholschi, administratorii cimitirului.

Întrucât biserica, dar în special pictura interioară trebuia protejată, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a dispus construirea unei noi biserici, în apropiere. Astfel, serviciile religioase nu se vor mai ţine  în biserica veche.

E drept, autorităţile statului n-au sprijinit construirea acestei biserici noi şi greul a căzut tot pe umerii enoriaşilor. În fruntea acţiunii s-au situat preoţii Constantin Chifan, paroh, şi Alexandru Chifan, dar şi preoţii Nicolai Cârdei, Constantin Berehoslchi, Octavian Molea şi Ilaş Silvestru, de la celelalte parohii din satul nostru. S-a convenit construirea acestei biserici din lemn, probabil şi pentru că se putea procura mai uşor în zona noastră, dar şi pentru a se respecta arhitectura din zonă.

Beneficiind de ajutorul consiliului parohial, dar şi de cel al mai multor credincioşi, nu numai din parohia aceasta, cei doi preoţi au reuşit să finalizeze construcţia bisericii în numai 3 luni. Biserica a fost acoperită cu tablă ondulată.

La sfinţirea bisericii, lucrările erau într-un stadiu de 80% şi au fost finalizate după un an şi jumătate. Între timp, s-a construit o centrală termică pentru încălzirea bisericii, interiorul şi exteriorul bisericii s-au tapetat cu lambriuri din lemn de brad. S-au procurat icoane; iconostasul a fost donat de av. Trandafira Tiperciuc, originară din Arbore. S-au procurat toate cele necesare pentru desfăşurarea serviciilor religioase.

Aproximativ în 2-3 ani credincioşii au asigurat stranele, sculptate din lemn de stejar, şi-au cumpărat scaune, dispuse pe lângă pereţii bisericii, pe fiecare fiind inscripţionat numele celui care l-a plătit.

Estimăm că la sfinţirea bisericii au participat toţi credincioşii ortodocşi din cele patru parohii ale comunei, dar şi numeroşi credincioşi din cele învecinate. Sfinţirea s-a făcut de ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Au participat şi pr. Ionel Maloş, la acea vreme protopop de Rădăuţi, şi un sobor de 20 de preoţi din parohiile vecine. Oamenii spuneau că numai la sărbătorirea a cinci secole de la construirea vechii biserici să mai fi fost atâţia credincioşi.

Între timp s-au construit un praznicar şi un grup sanitar, iar după aproximativ 2 ani s-a terminat şi clopotniţa. La parterul ei s-a amenajat, pentru orice eventualitate, o cameră mortuară. În ea sunt adăpostiţi prapurii, arhanghelii, crucile şi sfeşnicele necesare prosesiei în cadrul unei înmormântări. În cazul în care o familie n-ar avea unde expune decedatul, o va putea face în camera mortuară a bisericii.

Noii biserici i s-a stabilit hramul „Sf. Ştefan cel Mare” şi „Sf. Evanghelist Luca”, sărbătorit în fiecare an la 2 iulie.

Foarte lăudabil e că s-a renovat gardul împrejmuitor al bisericii, iar biserica şi clopotniţa au fost acoperite cu draniţă nouă. Pe cele două laturi ale aleii principale din cimitirul satului s-au turnat alei din beton, iar pe aleea din centrul drumului s-a împrăştiat pietriş. S-a continuat igienizarea cimitirului, defrişându-se tufărişurile, arbuştii şi chiar copacii mari. Se va mări şi suprafaţa cimitirului în partea de nord; gardul din partea de vest a fost demolat, pentru a se construi altul nou, acţiunea fiind în desfăşurare.

Am primit informaţii de la preoţii menţionaţi mai sus, care administrează şi gospodăresc biserica şi cimitirul satului, lucru apreciat de toţi enoriaşii de la cele trei parohii din sat, dar şi de vizitatorii bisericii monument istoric, care, din curiozitate, după vizitarea bisericii, intră şi-n cimitir.