Depărtări

Pentru ai lor rămaşi în ţară, românii plecaţi să muncească peste graniţe ori chiar să-şi ia vieţile de la capăt undeva departe de locurile în care s-au ivit pe lume şi au crescut sunt de nepreţuit în fiecare zi. Fie că trimit parale „acasă”, fie că-şi trimit vocile prin telefon, fie în amintiri. Pentru ţară sunt foarte importanţi mai ales când votează în număr mare şi cu cine trebuie, apoi într-un august ca acesta, când îşi deversează agoniseala în piaţă, făcând să scadă valoarea monedei europene. Atunci ei sunt – cu toţii dimpreună, fie din Italia ori Spania, din Irlanda ori Grecia – diaspora. Ba chiar Diaspora cu D mare, făcându-i pe cei neobişnuiţi cu vorba să-şi închipuie că asta va fi însemnând o ţară anume, nu tocmai asemeni celei în care, din motivele lor diverse, au rămas să supravieţuiască; o ţară în care, pare-se, curge lapte şi miere pentru acei poporeni diasporeni. Pe la noi, unora li s-a înlesnit de curând să-şi facă auzite public glasurile, să-şi spună păsurile, ba chiar şi dorinţele. Iar ei au pus degetul pe rană, vorbind ca unii care s-au sacrificat pentru ai lor şi pentru ţară (…privind situaţia dinspre ei, chiar au dreptate!) şi ca unii care, la fiecare revenire, îşi găsesc ţara cam aşa cum au lăsat-o: cu birocraţie, cu peşcheş, cu palavre şi neputinţe. Apoi, aşa stând lucrurile, pare-se că îşi vor pune iar traista-n băţ, plecând în a lor Diaspora, din care să trimită României voturile şi paralele.