…În centrul oraşului, păşind în firescul ei printre ceilalţi trecători care o depăşeau în graba lor firească, fără să o privească, o bătrână în straie soioase, aplecată de ani şi de preţioasele poveri de pe un umăr şi dintr-o mână, avea să se oprească la nişte trepte, să se aşeze. În câteva clipe, ca de niciunde, fu înconjurată de cinci câini lihniţi, cu blăni murdare şi zburlite, vreo doi, mai mari, aparent fioroşi, aşteptând. Dintr-un obicei era să-i fotografiez, însă totuşi m-am abţinut, m-am silit s-o fac până şi amintindu-mi că tocmai acea zi era, mondială, „a fotografiei”, apoi reamintindu-mi că despre fotografia de presă, mai ales, se zice, cam de un veac, că face cât sute ori mii de cuvinte. Tocmai de aceea! Curând, câinii şi-au pierdut răbdarea, au înghesuit lacomi bătrâna, aproape acoperind-o cu blănile lor, pe când ea, liniştită, din traista ei cu pomeni felurite, începu să guste dintr-o mână, iar cu cealaltă să-i hrănească pe rând. O poză pe care parc-am mai văzut-o, nu doar o dată, o poză care, iată, în doar câteva vorbe relatată, din neclară, ar putea căpăta contur şi-n gândurile altora, poate chiar recunoscând-o, deşi nicidecum nu-i dintre cele care se duc la buze ori se lipesc de inimă. După o scurtă vreme, firesc, fiecare cu foamea sa potolită, au ieşit din cadru mai întâi câinii, despărţindu-se, de parcă n-ar fi adulmecat împreună, apoi bătrâna care, într-o secundă, s-a lăsat înghiţită de şuvoiul de oameni, de parcă nici n-ar fi fost. Acum sunt foarte sigur că, dacă m-aş fi pierdut cu firea şi, în mod automat, aş fi apăsat butonul aparatului de fotografiat, aş fi regăsit doar imaginea pripită a unei străzi aglomerate, iar într-un colţ jumătate de scumpă flocoşenie şamponată trasă de lesă care, vai!, din nefericire ar fi trebuit tăiată la retuşat.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii