Motto: „N-a înţeles nimic din problema României
acela pentru care ea nu este o obsesie dureroasă.”
(Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României)
M-a mirat mult cum de s-a uitat de către ex-regele Mihai, care a cerut sentenţios „restitutio in integrum”, să ceară şi cele 14.000 (paisprezece mii) de sticle cu vin care s-au spart la bombardamentul din 4 martie 1944, când bombele au căzut şi pe Palatul Regal, ajungând până la subsol. Am văzut cât de darnic este statul nostru când e vorba de monarhie, rege şi casa lui regală, încât am speranţa că va repara cât de curând pierderea vinului. Ar fi bine să se pună şi o clauză: vinul retrocedat să fie dat ca pomană şi pomenire pentru răposata întru Domnul, soţia ex-regelui, Doamna Ana. Nu de alta, dar ca să te identifici cu ţara majoritar ortodoxă pentru care ai făcut atât de mult, se impune să-ţi însuşeşti şi obiceiul de a da de pomană celor care au participat la înmormântare. Atunci de ce-ţi mai spui „de România”? Lăsăm la o parte îndrăzneala şi nesăbuinţa de a folosi această formulă de identificare şi adăugăm că, din punct de vedere al interesului de a păstra tronul acestei ţări, este o greşeală. Trebuie să le reamintesc celor interesaţi, precum şi pokemonilor filistini, că deputaţii din divanul ad-hoc, atât cei din Moldova, cât şi cei din Ţara Românească, au cerut „domn străin, dintr-o casă domnitoare a Europei, a cărei urmaşi să fie crescuţi în religia ţării”. Observaţi? N-au cerut domn „de România”, pământean, tocmai pentru a curma certurile pentru tron. Fostul rege Mihai, renunţând la familia Hohenzollern Sigmaringen, devenit „de România”, voind deci să fie pământean, trebuie să renunţe la tron. Pe de altă parte, neavând urmaşi pe linie masculină, după legea existentă şi neabrogată, dinastia din care face parte se stinge. Nu mă interesează ce-or să zică monarhiştii, din ce în ce mai mulţi şi mai agresivi cu gura, îi sfătuiesc să-şi caute „obiectul” adoraţiei în altă familie princiară din Europa.
Noi, cei care nu aşteptăm nimic de la o monarhie care, aşa cum este statul nostru, să nu ne mirăm că poate fi instalată chiar lângă Iohannis, în palatul Cotroceni sau în palatul Victoria, suntem îndreptăţiţi să cerem acum, „în cinstea lui 23 august”, abolirea totală şi definitivă a dinastiei de Hohenzollern, întărind actul just şi aprobat de întregul popor la 30 decembrie 1947. Dacă n-ar fi fost just şi aprobat entuziast de popor, ar fi trebuit să fie război civil, să moară pentru regele Mihai mii şi mii de oameni. Nu s-a întâmplat asta pentru că lumea de atunci nu era dispusă să moară pentru un rege care nu reprezenta nimic. Contrar celor care văd în el un erou, un sacrificat pentru ţară, va trebui să-i dezamăgesc şi să-l prezentăm aşa cum era, cum l-au văzut şi cunoscut cei care îndeplineau funcţii importante în Palatul Regal sau în Ministerul de Externe. Unul dintre aceştia a fost Ioan Mocsony-Stârcea care a lucrat la Direcţia politică din Ministerul Afacerilor Externe şi la Direcţia Cifrului, apoi, din 1942, a lucrat la Palatul Regal ca secretar particular, după care a fost numit Mareşal al Curţii Regale care avea în subordine inclusiv Casa Militară a numitei Curţi. Ioan Mocsony-Stârcea lasă mai multe volume de memorii în care prezintă cristalizarea opoziţiei faţă de Mareşalul Antonescu şi, evident, vorbeşte şi de Regele Mihai. În niciun rând din însemnările lui, regele Mihai de atunci nu-i prezentat ca personaj de primă dimensiune, cu viziune şi întors pentru ţară. Este clar că nu el a organizat opoziţia anti-Antonescu, ci a fost atras de opoziţia formată din forţele politice ale ţării, din diplomaţii Ministerului de Externe, din ofiţerii superiori şi din comunişti, atât de blamaţi acuma de cei interesaţi în măsluirea adevărului.
În legătură cu această problemă, este bine să se ştie că Maniu, şeful Partidului Naţional-Ţărănist, a intervenit prin Titel Petrescu, şeful social-democraţilor, să se întâlnească cu Lucreţiu Pătrăşcanu. În momentul acela dificil pentru România, niciun opozant cu viziune şi interes pentru ţară nu-i privea pe comunişti ca pe o ciumă roşie; erau la mare căutare, le crescuse cota. După cum a mărturisit ex-regele, într-un interviu, la ideea şi insistenţa americanilor, i-a primit la Palat pe Lucreţiu Pătrăşcanu şi pe Emil Bodnăraş. Opoziţia şi-a fixat loc de acţiune în Palatul Regal, mai ferit privirilor indiscrete, cu mai puţine bănuieli şi cu posibilitatea de a se păstra secretul. Şi compoziţia noului guvern, de după lovitura de stat, a fost discutată de şefii de partide (Maniu, Dinu Brăteanu, Titel Petrescu, L. Pătrăşcanu) la care n-a asistat regele Mihai. Acesta a fost scos treptat de sub tutela politică a lui Ion Antonescu şi atras, cum spune Ioan Mocsony, în mrejele opoziţiei. În tot cazul, el, regele Mihai, n-a fost vioara a doua a loviturii de stat, dar era acolo, titularul Palatului, şi s-a lăsat antrenat în complot.
Comentarii