Liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, cere redeschiderea procesului pentru că a fost judecat în lipsă

Tribunalul din Sibiu va judeca în data de 21 septembrie cererea liderului spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, prin care acesta cere redeschiderea procesului penal în care a fost condamnat, pe motiv că judecarea sa s-a făcut în lipsă, a confirmat ieri, pentru AGERPRES, Cornelia Elena Prundaru, purtătorul de cuvânt al instanţei sibiene. „În legătură cu dosarul nr. 2081/85/2016, Tribunalul Sibiu aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Dosarul nr. 2081/85/2016 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu — Secţia Penală, la data de 02.08.2016. Prin cerere formulată de către petent s-a solicitat redeschiderea procesului penal (art.466 NCPP) ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 405/85/2005. Cauza are stabilit termen de judecată pentru data de 21.09.2016”, a declarat Cornelia Elena Prundaru.

Liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, a fost adus, în 22 iulie, în România, sub escortă, după ce magistraţii francezi au decis, pe 13 iulie, că acesta poate fi extrădat. Bivolaru a fost prins pe 26 februarie în Franţa, pentru prinderea lui Poliţia Română colaborând cu autorităţile franceze. Liderul spiritual al MISA a fost condamnat definitiv în iunie 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI