Vara la oraş

Doar pe durata unei singure săptămâni, dinspre asociaţii de proprietari sucevene, am recepţionat, fie telefonic, fie în scris, patru plângeri diverse şi, în felul lor, concrete, vizând de la aspecte ţinând de alegeri (consecinţele lor) ori de lefuri, la liste de plată, până la cele legate de gospodărirea curentă. Dincolo de conţinutul lor şi de nuanţe (acestea ca urmare inclusiv a vehemenţei ori tacticii discursului), din ele reieşea că acolo unde se impune o opinie situaţia e asemuită cu o dictatură; acolo unde-s două (contrare), dintr-o părelnică democraţie de bloc sau de cartier se prevesteşte (dacă nu s-a iscat deja) răzbel; acolo unde-s trei ori mai multe, deja se poate vorbi de anarhie. Care ar fi rolul ziaristului în astfel de chestiuni? Adesea, potrivit insinuărilor, dacă nu şi tragerilor de mânecă venite dinspre reclamanţi, el ar trebui să-şi asume, dacă nu pe amândouă, măcar una din sarcinile civice care astfel i se dau: să devină portavocea unei grupări (sau chiar a unui singur ins) împotriva alteia (sau tot a unui singur ins); să treacă la executarea unor anchete amănunţite (totodată de durată şi, implicit, costisitoare), zice-se şi în scop publicistic, spre a se ajunge, bunăoară, la o concluzie mai puţin poetică precum aceasta: „Ce-ai cu noi, mă?/ Pentru ce să dăm cu var?…”. Iar dacă apucă unii să impună azi văruitul, scandalul mare de mâine va începe: că de ce brâiele gri (sau verzi, sau ocru)?; de ce dungile albastre (sau negre, sau oranj)?