Absolventă a Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Suceava, Cătălina-Bianca Bodnar s-a înmatriculat, în sesiunea de admitere iulie 2016, la Universitatea Suceava, programul de studiu Calculatoare din cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, ea având media de admitere 10. Cătălina-Bianca Bodnar este considerată de reprezentanţii USV „o studentă de top”, datorită mediei de admitere, ea absolvind şi bacalaureatul cu media generală 10.
La finalul perioadei de înscrieri, candidata a fost declarată admisă pe prima poziţie a programului de studiu menţionat, cu media de admitere 10, iar aceste rezultate „o recomandă drept o studentă de elită a universităţii noastre, cu posibilitatea de a obţine una dintre bursele de merit oferite de către facultatea pentru care a optat” a transmis conducerea USV. Începând cu cel de-al doilea an de studii, studenta va putea candida pentru o bursă Erasmus+ de studiu, care îi va oferi şansa de a studia, cel puţin un semestru, într-o universitate de renume din Europa, având în vedere că FIESC are 26 de contracte instituţionale care prevăd mobilităţi de studiu sau de practică la universităţi partenere din Germania, Franţa, Belgia, Portugalia.
„Acasă, proaspăta studentă este aşteptată să se implice în munca echipelor de cercetare care îşi desfăşoară activitatea în laboratoare moderne, dotate la cele mai înalte standarde europene. Amintim aici «Centrul integrat de cercetare, dezvoltare şi inovare pentru materiale avansate, nanotehnologii şi sisteme distribuite de fabricaţie şi control», a cărui infrastructură asigură tinerilor cercetători cadrul necesar testării şi punerii în practică a ideilor creative.
Conducerea Universităţii «Ştefan cel Mare» din Suceava, alături de conducerea Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, o felicită pe Cătălina-Bianca Bodnar pentru alegerea făcută, îi urează succes în anii de studenţie şi îşi exprimă încrederea că USV dispune de potenţialul material şi uman necesar formării profesionale şi asigurării unei viitoare cariere strălucite” a transmis conducerea USV.
Până la data de 29 iulie 2016, la USV, la licenţă-zi s-au înmatriculat 1235 persoane, la ID – 193, la masterat – 735, iar la conversie profesională – 36. Reprezentanţii USV au precizat că „aceste cifre pot suferi modificări în urma unor eventuale retrageri, precum şi a unor noi înmatriculări”, întrucât Senatul USV a decis prelungirea perioadei de înmatriculare până la data de 31 august, inclusiv.























Comentarii