Organizaţia judeţeană a PSD Suceava a luat act „cu stupoare” de modul nedemocratic în care actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, gestionează relaţia cu directorii aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean şi ai instituţiilor subordonate, se arată într-un comunicat al PSD Suceava semnat de Alexandru Rădulescu.
În document se menţionează că, într-o manieră pe care o consideră ca aparţinând unor vremuri de mult apuse, prin discuţii individuale, Gheorghe Flutur i-a convins pe directorul Centrului Cultural Bucovina şi pe directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului să demisioneze din funcţie şi să solicite transferul pe un post de execuţie.
„În discuţia avută cu unul dintre directori a menţionat şi faptul că funcţia de manager pe care acesta o deţine este incompatibilă cu opţiunea politică exprimată. Prin această abordare preşedintele Consiliului Judeţean demonstrează că nu ţine cont de prevederile Constituţiei României care garantează libertatea gândirii, opiniilor şi exprimării şi nici de faptul că instituţia pe care o reprezintă nu este spaţiul confruntărilor politice, ci, conform jurământului depus de fiecare consilier judeţean (implicit şi de preşedinte), este spaţiul în care trebuie să respecte Constituţia şi legile ţării şi să facă, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea sa pentru binele locuitorilor judeţului Suceava”, se arată în comunicat.
PSD Suceava susţine că în aceeaşi ordine de idei se înscrie şi proiectul de modificare a organigramei Consiliului Judeţean, în sensul transformării a patru direcţii (juridică, economică, programe şi patrimoniu) în servicii.
„Susţinem că, prin această transformare, eficienţa actului administrativ nu sporeşte absolut deloc, iar imaginea profesională a celor patru directori aflaţi în fruntea acestor direcţii, cât şi celor doi menţionaţi anterior, este afectată pe nedrept. Menţionăm că aceşti directori, selectaţi probabil nu întâmplător de preşedintele Gheorghe Flutur, au obţinut prin concurs această funcţie în mandatul preşedintelui Cătălin Ioan Nechifor (2012-2016) şi s-au evidenţiat prin implicare şi performanţe profesionale care le-au adus în fiecare an calificative excelente în actul de evaluare profesională”, se mai precizează în comunicat.
Organizaţia judeţeană a PSD Suceava consideră aceste demersuri ale preşedintelui Consiliului Judeţean drept abuz în serviciu şi îi aminteşte acestuia propriile cuvinte la învestirea în funcţie: „A venit momentul să lăsăm deoparte patimile politice şi logica de campanie electorală şi să îmbrăcăm haina administraţiei. Fac apel la unitatea Consiliului Judeţean Suceava pentru că e nevoie de aşa ceva. Avem nevoie de unitate pentru că judeţul Suceava aşteaptă construcţie, soluţii şi mai puţin contradicţii şi spectacol politic”.
„În acest spirit, Organizaţia Judeţeană a PSD Suceava face apel la renunţarea la orgoliile şi răzbunările nedemne de managementul democratic al mileniului trei şi îşi exprimă disponibilitatea de colaborare la nivelul consilierilor judeţeni şi al parlamentarilor suceveni pentru rezolvarea problemelor economice şi sociale ale judeţului, printre care şi una ce se impune a fi soluţionată cu celeritate: cea a menţinerii celor peste cinci sute de locuri de muncă ale angajaţilor Minei de Uraniu Crucea, pe care guvernul actual intenţionează să o închidă”, se arată în finalul comunicatului PSD Suceava.

























Comentarii