Sfinţirea bisericii cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din cătunul Hrobi, Parohia Moldova Suliţa, pr. paroh Ştefan Corlăţan, s-a desfăşurat duminică, 29 mai a.c., în prezenţa a aproximativ 800 de credincioşi.
Într-un cadru natural de munte, deosebit de pitoresc, biserica este situată la o distanţă de circa 7 km de drumul judeţean spre oraşul Câmpulung Moldovenesc, la ea ajungându-se pe drumuşorul forestier ce are ca punct de plecare grupul de case Smideşti. Emoţionantă a fost pentru enoriaşi sosirea ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a săvârşit slujba de sfinţire a bisericii alături de PC părinte protopop Aurel Goraş, înconjuraţi de un sobor de preoţi slujitori: Domiţian Coclici (Colacu), Marian Babici (Fundu Moldovei), Alexandru Horga (Breaza de Sus), Valentin Ardelean (Izvoarele Sucevei I),Tiberiu Mechno (Izvoarele Sucevei II), Atanasie Stasiuc (diacon, Izvoarele Sucevei), protosinghel Zosima şi pr. Gheorghe Bodârlău (Schitul Moldova Suliţa), doi diaconi slujitori ai ÎPS Pimen. Apoi credincioşii au trecut prin altar pentru închinare şi rugăciune.
Ctitorii bisericii au fost: Gheorghe Voloşeniuc şi Aurica, Vasile Citlerciuc şi Elena, Toader Molac şi Elena (au donat catapeteasma) şi Mihai Marocico. Gelu Onoiu din Gura Humorului a realizat faţada bisericii, iar Sorin Voloşeniuc din Vatra Dornei a suportat cheltuielile pentru alimente. Donaţii mai multe au fost din Izvoarele Sucevei, Moldova Suliţa, localităţi învecinate.
În predica sa, ÎPS Pimen a lăudat vrednicia celor câtorva familii care au ctitorit biserica şi a îndemnat creştinii să rămână statornici în credinţă şi ascultare faţă de Biserică. Evenimentul religios s-a încheiat prin tradiţionala agapă frăţească. (DECEBAL ALEXANDRU SEUL)



























Comentarii