În perioada 14-15 mai a.c., s-a desfăşurat la Târgovişte manifestarea culturală „Zilele de poezie Constantin Virgil Bănescu”. Programul manifestării a cuprins numeroase activităţi culturale, amfitrionii manifestării fiind doamna şi domnul Bănescu, părinţii poetului Constantin Virgil Bănescu (1982-2009).
Sâmbătă, 14 mai, la Muzeul Judeţean de Istorie, începând cu ora 11: În amintirea Poetului, evocare Gabriela Harding – Londra; Lansare de carte: Andreea Voicu – Cum fluieră cămilele pe malul mării, Liliana Badea – Antologie de poezie româno-italiană, Ioana Geacăr – Recviem pentru nuca verde; Moment muzical: Chitară clasică – Daniel Utina; Lectură de poezie: Rita Chirian, Cosmin Perţa, Paul Vinicius, Octavian Soviany; Atelier de poetică relaţională, cu participarea membrilor Clubului de Poezie „Alecart” – Suceava, ai Cenaclului literar „Zona Nouă” – Sibiu şi ai Cenaclului literar „Radu Petrescu” – Târgovişte: coordonator Cosmin Perţa; „Subcapitol” cu noi: Expoziţie de versuri realizată de Xenia Mitran şi Laurenţiu Ion.
Duminică, 15 mai 2016, la Complexul Muzeal Curtea Domnească/Casa Aramă, începând cu ora 10: Lectura laureaţilor ediţiilor precedente: Laura Markovski – 2010, Miruna Belea – 2011, Vlad Pojoga – 2012, Amalia Cernat Ştefan – 2013, Dan Dediu – 2014, Costel Onofraş – 2015; Decernarea premiilor Concursului Naţional de Creaţie: Premiul “Constantin Virgil Bănescu”, Premiul Revistei Observator Cultural, Premiul Primăriei Municipiului Târgovişte, Premiul Centrului Judeţean de Cultură, Premiul Teatrului Municipal Târgovişte, Premiul Liceului “Voievodul Mircea”, Premiul Revistei „Subcapitol”, Premiul Bibliotecii Judeţene “I.H. Rădulescu”; Cea mai nouă poezie: Selecţie din versurile participanţilor – prezentare poetul Răzvan Ţupa; Lectura premiaţilor.
Invitaţii manifestării au fost (în ordine alfabetică): Ana Maria Sîrbu, Andreea Chiper, Andreea Voicu, Amalia Cernat Ştefan, Bogdan Daniel Andrei, Bogdan Federeac, Carmen Silvia Muşat, Cosmin Perţa, Costel Onofraş, Cristian Crăciun, Dan Dediu, Delia Zahareanu, Diana Beldeanu, Gheorghe Cîrstian, Ioana Geacăr, Ioana Iacob, Ioana Vintilă, Irina Temneanu, Laura Markovski, Laurenţiu Ion, Liliana Badea, Miruna Belea, Mircea Andrei Florea, Octavian Soviany, Paul Vinicius, Radu Niţescu, Rita Chirian, Vlad Pojoga, Xenia Mitran.
Din Suceava au fost invitaţi să participe la manifestări Diana Beldeanu şi Alexandra Negru, membre ale Clubului de Poezie Alecart, două dintre laureatele Concursului de poezie. Lor li s-au alăturat alţi patru membri ai Clubului de Poezie Alecart, coordonat de subsemnatul, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava: Bianca Dumencu, Iuliana Alina Verdeş, Ana Ţebrean, Tudor Liţcanu.
Duminică seara, după manifestarea de la Târgovişte, invitaţii au participat la o nouă ediţie (128) Tramvaiul 26 a Clubului de lectură „Institutul Blecher” din Bucureşti, unde i-au întâlnit pe Sorin Gherguţ şi Vasile Leac, moderatoare Svetlana Cârstean.
La Concursul de poezie de la Târgovişte, Diana Beldeanu a primit, cu punctajul cel mai mare, Premiul „Constantin Virgil Bănescu”, iar Alexandra Negru a obţinut Premiul Liceului „Voievodul Mircea” Târgovişte.
Alecart is joy. Poezie, bucurie…
Prof. GHEORGHE CÎRSTIAN

























Comentarii