> Câştigătorii concursului judeţean dedicat elevilor din centrele de plasament sucevene
Sâmbătă, 7 mai a.c., la Shopping City Suceava, s-a desfăşurat concursul judeţean „Carnavalul primăverii”, dedicat tuturor copiilor din sistemul de protecţie socială, cu scopul prevenirii marginalizării sociale şi promovării talentelor din instituţiile de ocrotire socială.
La competiţie au participat copii din cinci unităţi de asistenţă socială, respectiv: Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni, Casa de tip familial „Sf. Gheorghe” din Dolhasca, Centrul de Plasament „Mihail şi Gavriil” din Solca, Centrul de Plasament „Speranţa” din Suceava.
Evenimentul a fost organizat cu ocazia sărbătorilor pascale, de asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava şi de asociaţia Societatea pentru Egalitate de Gen (SEG), în parteneriat cu Shopping City Suceava, Palatul Copiilor Suceava, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Direcţia pentru Tineret a Judeţului Suceava, Asociaţia „Speranţă, Şansă, Viitor” din Mihoveni, Societatea de Caritate „Mila Creştină” din Dolhasca şi Asociaţia „Alecs Group”.
Gazda manifestării a fost jurnalista Adriana Dascălu-Bulină, care a moderat momentele şi probele de concurs.
Potrivit organizatorilor, în deschiderea evenimentului, elevele de la cercul de dans al Palatului Copiilor, coordonate de prof. Mirela Duminică, au încântat publicul prezent cu un dans modern – „Bulinele”.
Probele concursului au fost: prezentarea momentelor artistice oferite de elevii din centrele de plasament şi jurizarea unor produse handmade realizate de beneficiarii centrelor de plasament sucevene.
În pauze, publicul a fost încântat de momente artistice prezentate de elevii grupului vocal „Visul copiilor” al asociaţiei „Euroactiv” Suceava, coordonaţi de prof. Mihai Greciuc, dansuri moderne în coregrafia prof. Mirela Duminică, prezentări de modă cu elevele de la cercul de artă textilă coordonate de prof. Liliana Voinoiu şi muzică uşoară cu elevele de la cercul de canto coordonat de prof. Mihai Lungoci.
Vicepreşedinta „Euroactiv” Suceava, prof. Narcisa Daniela Ştefănescu, a mulţumit tuturor participanţilor care au realizat carnavalul, şi în special sponsorilor, care au făcut posibilă organizarea acestui eveniment special dedicat copiilor din unităţi de asistenţă socială.
Juriul a fost compus din specialişti abilitaţi în organizarea şi desfăşurarea diverselor evenimente culturale şi sociale: preşedinta SEG Suceava, ec. VioricaLuminiţa Banc; vicepreşedinta „Euroactiv” Suceava, prof. Narcisa Daniela Ştefănescu; directorul Palatului Copiilor Suceava, prof. Beatrice Choleva; prof. Petronela Rusu – Palatul Copiilor; prof. Loredana Ceică – inspector şcolar arte, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava; directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Doina Cristina Cojocaru; preşedintele asociaţiei „Speranţă, Şansă, Viitor” din Mihoveni şi reprezentant al sponsorilor din partea Real Suceava, Laurenţiu Turtă; profesorii de la Palatul Copiilor Suceava Mihai Lungoci, Mirela Duminică şi Oana Popescu.
Decernarea premiilor a fost efectuată de membrii juriului şi sponsorii evenimentului.
Locul I a fost ocupat de Casa de tip familial „Sf. Gheorghe” Dolhasca şi de Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate din Gura Humorului; locul II – Centrul de Plasament „Mihail şi Gavriil” din Solca şi Centrul de Plasament „Speranţa” din Suceava; locul III – Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate din Fălticeni. Premiul special al juriului a fost obţinut de Denisa-Andreea Grumeza, de la Casa de tip familial „Sf. Gheorghe” Dolhasca.
„Cadourile şi premiile oferite copiilor au fost din partea sponsorilor, cărora dorim să le mulţumim: SC Real Hyper Magazine SRL (sacoşe cu dulciuri, caiete şi produse de igienă personală), RIO Bucovina (sucuri şi apă minerală), florăria Iris (buchete de flori şi trandafiri pentru toate participantele din centrele de plasament), Alka, Tesano, Velpitar, Rostar, Cozonac Bujor, Rogelya din Fălticeni, SC Transport Public Local SA Suceava (transportul dusîntors al copiilor de la Centrul de Plasament „Speranţa” Suceava), gazda evenimentului, Shopping City Suceava, Patronatul Tinerilor Întreprinzători din judeţul Suceava şi Rotaract Suceava. Trebuie menţionat că elevii participanţi din instituţiile de ocrotire au primit şi premii în bani oferite de Societatea de Caritate «Mila Creştină» din Dolhasca” au mai precizat organizatorii.





























Comentarii