Ziua Europei va fi celebrată la Biroul Informaţional al Regiunii Schwaben de la Casa Prieteniei din Suceava prin manifestarea „Uniţi în diversitate” (In Vielfalt geeint), sâmbătă, 7 mai, de la ora 10, în colaborare cu Forumul Democrat al Germanilor din Bucovina. Reprezentanta biroului, Carmen Schley, ne-a informat că programul va cuprinde momente artistice în limbile germană, franceză, engleză şi română, oferite de elevii de la colegiile naţionale „Petru Rareş” (coordonator, prof. Anca Zaharia), „Ştefan cel Mare” (coordonatori, prof. Sofia Grigoreanu, prof. Alina Lucescu), de la Şcoala Liteni-Moara (coordonatori, prof. Cristina Chibici şi prof. Liliana Franţ) şi de la Forumul German Suceava (coordonatori, Gerlinde Gheorghiu şi Carmen Schley). Programul va cuprinde poezii, cântece, piese de teatru, prezentări şi o expoziţie de desene cu tema Europa.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii