Dolhasca şi Liteni rămân oraşe

> Rezultatele finale ale referendumurilor din Dolhasca şi Liteni

2.146 de alegători din totalul celor 8.798 înscrişi în listele permanente s­-au prezentat la urne, duminică, în Dolhasca, la referendumul organizat pentru trecerea oraşului la rang de comună.

Potrivit datelor finale ale referendumului transmise de Prefectura Suceava, între aceştia, 1.655 (77,12%) s­-au pronunţat pentru trecerea oraşului Dolhasca la statutul de comună şi 399 (18,59%) pentru menţinerea actualului statut, iar 92 de voturi au fost nule.

Pentru ca referendumul să fi fost validat, era necesar să se prezinte 2.640 de alegători, reprezentând 30% din numărul de persoane cu drept de vot din oraş.

Sursa citată precizează că, la referendumul organizat în oraşul Liteni pentru revenirea la statutul de comună, dintre cei 7.927 de alegători înscrişi în listele electorale permanente s­-au prezentat la urne 2.275 alegători, însemnând o prezenţă de 28,7%. Pentru validarea referendumului ar fi fost necesar să se mai prezinte 103 alegători.

În urma votului, 1.788 de alegători, reprezentând 78,6%, s­-au pronunţat pentru trecerea oraşului la rangul de comună, în timp ce 427 de alegători, reprezentând, 18,8%, au votat pentru ca Liteni să rămână oraş, iar 60 de voturi au fost nule.

Reamintim, consiliile locale din Dolhasca şi Liteni au decis să organizeze referendumuri privind trecerea localităţilor de la rangul de oraş la rangul de comună, după ce mulţi dintre locuitori au reclamat că nu s-­a schimbat nimic de când au devenit oraşe şi că doar plătesc impozite mai mari.

Opt comune din judeţul Suceava – Broşteni, Cajvana, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milişăuţi, Salcea şi Vicovu de Sus – au fost transformate în oraşe de rangul trei prin Legea 83/2004.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: