Odinioară, Geo Bogza scria (şi) despre castraveţi. Cum (bio?!, eco?!) la început de an, erau ei oferiţi celor în stare să-i cumpere şi să-i guste, la preţuri prohibite, adică dedicate doar celor cu mare dor şi marafeţi de castraveţi. Nu insist, povestea duce de la mărirea către decăderea respectivelor cucurbitacee, ajunse, într-o toamnă târzie, de bază ingredient în ciorba (amară!) a unor puşcăriaşi. Mi-aduc aminte (cu teamă că greşesc un pic) un final cam ca acesta (de septembrie-octombrie?): Şi-i bună (ciorba de castraveţi)?; Bună, dar i-amară…”. Iată că mi se pare (din nefericire, vă rog să mă credeţi!) foarte potrivit acest prolog acum, când nu puţini dintre noi se arată interesaţi de a achiziţiona ouă pascale frumuşel/„tradiţional” împodobite. Şi (poate cu gândul la încondeietori renumiţi ori vetre – inclusiv mediatic – cu aureola consacrării) găsesc bunăoară la un capăt de alee spre mică piaţă a Sucevei, sub strat groscior de praf, şi astfel de ouă încondeiate (doar cunoscătorii pricep cât… de cât): 6 lei, două, pentru cine întreabă; 5 lei pentru cine chiar vrea să cumpere; iar pentru persoana foarte interesată, angro, la 2-1,5 lei bucata. Cumva iscusit ornamentate, cu motive recognoscibile, precum cele „adevărate”, obiecte de celuloid (de import, de China?), ieftine, să aibă tot neamul. Şi-s bune? Bune, bune, dar (ever!) seci ouăle astea vopsite, neamuleee!
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii