Forfotă

Fiind campania electorală deja începută (ca un exemplu, dintre clevetitori unii zic c-ar fi fost pornită încă din vara ce-a trecut, cu o farsă gratuită şi cu un concurs de alergare; că altceva ce să fie dacă nu alergare şi teatru?!), de la o vreme pare-se că alegătorilor li s-a dat iar rolul de stăpâni ai lor, ai candidaţilor. Mai cu regie (alţi clevetitori zic că-s poftiţi mai ales membrii celulelor de partid), mai fără, cu afişe ori prin strigări din gură în gură sau din şoaptă-n şoaptă, ei, cetăţenii (ori unii dintre ei, ca reprezentanţi), sunt în sfârşit chemaţi la întâlniri de cartier ori de uliţă, spre a zice ce-i doare după ani 4 şi înainte de tot atâţia. Şi ei zic, de la masa din faţă unul le scrie păsurile, iar de-alături altul se bate cu pumnii în piept –„Va fi precum vreţi şi încă mai mult de-atât!” –, gata să le devină preş, gata să le spele picioarele. Poate că nu mai surprinde chiar aşa de mult că unii dintre candidaţi şi-au schimbat (iar) cuiburile din care cântă, cât că dezgroapă planuri vechi şi le adaugă altele noi. De se-ntreabă miratul naiv alegător (fiindcă, de pe poziţiile lor, destui candidaţi vor fi avut şi anterior prilejuri să le fluture) ce i-a împiedicat să le propună şi să le susţină până aici?! Şi se minunează de câţi îi vor binele, şi închide ochii imaginându-şi orăşelul ori sătucul său cum altul nu e, şi-i deschide amintindu-şi că acesta e doar începutul. Şi e pace, e pace încă, pare-se că prin mai se vor scoate şi rufele murdare spre a fi elocvent etalate…