Aproximativ 100 de persoane s-au strâns sâmbătă după-amiază în curtea Bisericii „Sf. Dumitru” din centrul municipiului Suceava pentru a participa la un marş dedicat vieţii şi pentru a lupta împotriva avortului. Manifestanţii au plecat pe traseul stabilit, de la biserică până la Spitalul Judeţean şi înapoi.
„Marşul pentru Viaţă” a fost organizat de Alianţa Bucovina Pentru Viaţă în parteneriat cu Asociaţia ProVita Bucovina, APOR Suceava, Bucovina Profundă, Asociaţia Sfântul Ioan cel Nou, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni – Suceava, Asociaţia Familia Ortodoxă Sf. Ioachim şi Ana, ASCOR Suceava, Asociaţia Culturală Sfântul Mitropolit Dosoftei, Fundaţia Pentru Oameni, Fundaţia IPAMIA, Asociaţia Ucrainenilor Ortodocşi din Bucovina şi Asociaţia Kozaciok.
Preşedintele Asociaţiei „Părinţi pentru ora de religie”, filiala Suceava, medicul chirurg de la Spitalul Judeţean Suceava Valeriu Gavrilovici, unul dintre organizatorii marşului, a susţinut că marşul de sâmbătă a fost unul de sensibilizare a sucevenilor cu privire la naşterea unui copil.
„Marşul de astăzi şi cele care au fost în anii trecuţi sunt un act de mărturisire a faptului că se minimalizează mult prea mult şi se trece sub tăcere faptul că avortul este o crimă. Prin mărturia noastră vrem să spargem această coajă a minciunii şi acest zid al nepăsării sau al tăcerii criminale” a mai spus Valeriu Gavrilovici.
Înarmaţi cu pancarte, steaguri şi icoane, suceveni de toate vârstele au mărşăluit sâmbătă promovând mesaje împotriva avortului, iar trecătorii au primit broşuri despre avort şi pliante informative cu privire la pilulele anticoncepţionale.
Participanţii la marş au defilat cu pancarte pe care erau mesaje precum „Spune nu avortului”, „Să nu porţi centură de siguranţă este ilegal. De ce uciderea unui copil nenăscut este legală?”, „Fiecare copil merită o zi de naştere”, „Avortul: 10 minute să-l faci, o viaţă întreagă să-l regreţi”. Pe alte pancarte erau afişate informaţii ca acestea: „80% dintre avorturi nu s-ar face dacă ar exista un bărbat care să sprijine femeia” şi „80% dintre avorturi se fac la presiunea tatălui”.
Pentru ca mesajele să ajungă la cât mai mulţi suceveni, în fruntea coloanei manifestanţilor s-a aflat o maşină din care puteau fi auzite spoturi informative despre avortul în România.



























Comentarii