Actriţa Hilary Swank s-a logodit

Actriţa americană Hilary Swank se va căsători în curând cu iubitul ei, consultantul financiar Ruben Torres. Artista de 41 de ani şi-a împărtăşit bucuria cu fanii pe Instagram, relatează miercuri 20minutes.ch.

Alături de fotografia în care apare alături de Torres, ea scrie: „Am plecat la plimbare şi apoi s-a întâmplat! Sunt foarte fericită să împărtăşesc cu voi această veste îmbucurătoare şi incredibilă…logodna cu dragul meu Ruben!!!”. De altfel vedeta poartă pe deget un inel foarte frumos.

Cei doi şi-au oficializat relaţia în 2015, când au apărut împreună la un eveniment al Art Basel la Miami.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI