Eminescu în actualitate

„…Trist este când o naţie mică, săracă de braţe muncitoare şi bogată, prea bogată, de guri flămânde, de speculanţi şi gheşeftari, îşi trimite mii de muncitori peste graniţă să moară în ţară străină, de foc, de ger şi de foame, fără vreun folos, fără un anume scop decât, poate, a ajuta interesele unui element etnic dujman elementului ei naţional. Trist este pentru acea naţie când, netrăgând nici un folos din nebuneştile ei jertfe, nu poate barem să-şi mănţie neatinsă întregimea pământului strămoşesc şi, deşi biruitoare, este silită a ceda trei ţinuturi unui puternic şi neîndurat aliat şi trebuie umilită să se supuie poruncei dinafară întru reorganizarea ei dinlăuntru. Trist este când o aşa naţie, după atâtea nefericiri de care în nici un chip nu este răspunzătoare nu ştie a cere socoteală sumară guvernului smintit ce a împins-o în aşa ticăloşenie. Trist. Însă e şi mai trist, e ruşinos ca atunci când i se cere a se rosti în privinţa stării ce i s-a creat, atunci când e chemată a-şi spune şi ea părerea asupra osândei nedrepte dar nerevocabile ce i s-a dat, să fie reprezentată, să se rostească prin graiul unei haite (…) fără nici un pic de demnitate omenească. O adunătură de pe poduri, oameni fără altă meserie decât deputăţia, samsarii moşiilor statului, pamfletari fără să ştie alfabetul cum se cade”…

Cu titlul de mai sus – şi cu precizările că rândurile de mai sus sunt decupate dintr-un articol publicat de Mihai Eminescu în „Timpul” (nr. 213, din 28 septembrie 1878) a fost preluat din Mihai Eminescu, „Opere”, vol. II, Articole politice, ediţie îngrijită de Dimitrie Vatamaniuc (Manuscrisul 2264, Editura Academiei Române, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti 2015) – cunoscutul numismat Gavril Lavric din Gura Humorului ne-a transmis acest fragment pentru (re)publicare. Şi, mai ales, spre reflecţie…