Motto: „Degeaba vine primăvara,
Atâta iarnă e în noi,
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi”
(Versurile unui prea cunoscut cântec interpretat de Tudor Gheorghe)
Să ne bucurăm că, iată, Soarele dus în „vechi poveşti” vine la locul lui, vine pe nesimţite, din propria lui putere, fără grabă şi egal pentru toţi, buni şi răi, fără alegere; că, dacă ar fi după oameni, unii s-ar lumina prea tare, iar alţii ar rămâne în întuneric veşnic şi frig. Ar fi bine să ne gândim puţin ce s-ar întâmpla dacă venirea Soarelui ar depinde de politicieni, de organe şi organisme, nici n-am mai avea primăvară, ne-am trezi din iarnă direct în alegeri, când „înnebunesc salcâmii” şi puterea va cădea pe capul liberalilor, mai bine zis al dreptei, ca o pară mălăiaţă în capul lui Nătăfleaţă. Oare ce-ar zice Iohannis dacă am fi la mâna lui în legătură cu Soarele neînvins, biruitor? Întâi şi întâi ne-ar amâna cu o zi-două, ca pe urmă să ne spună că e preocupat de problemă, dar că n-au murit suficienţi copii în Argeş ca să lase Soarele de capul lui, apoi, nici nu l-a întrebat pe Mihalache, răsplătit cu un post de ambasador la Londra. Ghinion pentru noi, domnule preşedinte, că aşa se întâmplă când căciula e prea mare şi, pe deasupra, are formă şi culoare nepotrivite.
Să-l cercetăm, în problema noastră, şi pe Dragnea, care va zice mai întâi că trebuie să-l întrebe şi pe Ponta, prietenul nedespărţit care în ultima vreme a cam luat-o razna cu declaraţiile, apoi, să-l credem că trebuie să consulte partidul, dacă e vorba să vină numitul Soare în tranşe, că, dacă ar fi după el, Soarele ar lumina numai în Teleorman, puţin în Moldova şi Oltenia, abia perceptibil în Transilvania. Dacă, poate, procesul lui va lua o întorsătură nefavorabilă, Soarele, cu primăvara lui, poate să nu mai vină deloc. Oricât ar fi de încrâncenat Dragnea, tot e bine, că se mai zăreşte Soarele, că, dacă am rămâne la mâna lui Blaga şi a Alinei, ne-am ars, ăştia doi ar fi în stare să sechestreze Soarele, ar interzice toate cântecele şi poeziile despre primăvară, până când se aprobă două tururi de scrutin. Ai văzut, Alino, că dacă ai bătut din gură un an de zile, ca să-şi dea demisia Ponta, tot s-a întâmplat întâmplarea? Ai cerut cumva şi chestia tragică de la Colectiv? Păi, de ce să opriţi voi primăvara? Nu ştiţi că în primăvară toate ies, „îşi scot strămoşii degetele afară” şi tare mă tem că s-ar putea să iasă şi soacră-mea, dar nu-i nimic, o rog să mă ajute la struguri şi la pus barabule.
Acuma, ca să dregeţi busuiocul, aţi lăsat pe cabotinul de la Capitală să aranjeze el pe cer Soarele, voi având treburi mult mai importante. Oricum, voi sunteţi numai o parte din dreapta, ceilalţi dreptaci sunt în altă parte, partea cu care voi nu vă aliaţi, dar rămâne de văzut dacă bucata voastră din dreapta este suficientă pentru a pune mâna pe putere.
Dar dacă ar fi să-i cerem lui Băsescu să ne aducă mai repede Soarele? Ăsta se tot bagă în seamă, se mai crede cineva de care să se ţină cont, nu mai este expresul de la ora 18, dar tot îşi dă cu părerea din care ar trebui să înţelegem că fără el nu se poate. După el, Soarele răsare de la Nana, nu-l mai interesează bolta cerească, face aprecieri şi referiri la perioada lui de glorie, când justiţia şi organele primeau ordine şi recomandări, când transpira scoţând ţara din criză. Era mare! „Era pe când nu s-a zărit / Azi îl vedem şi nu e”. Totuşi, marea lui realizare pe care n-o mărturiseşte este haremul lui despre care am tot vorbit. Fără să ne spună de femeile lui căutate prin ţară, majoritatea aflate acum în diferite faze de judecată, ceea ce ar însemna promovarea în altă ipostază, ne-a spus, ca să ne intre bine în cap, că el a ridicat pe cele două femei, cele mai puternice din ţară: Elena Udrea şi Codruţa Kovesi. El a vrut să spună doar Elena Udrea, dar, aşa cum era obişnuit, l-a luat gura pe dinainte şi a zis şi că Kovesi este tot o femeie puternică. Vă mai amintiţi că penala Nuţi era „bună pentru România” şi ea, care-l apără prin tăcere pe Traian Băsescu, nu va putea spune din ce bani a făcut risipa de afişe prin toată ţara. Ea nu ştie, dar, în cearta cu Monica Macovei, o acuză pe aceasta că a cheltuit bani mulţi pe campania prezidenţială. Această perlă a justiţiei, gratulată cu „morală de carton” , nemaifiind o adulatoare a lui Băsescu, trebuie să fie dată la o parte, minimalizată şi terfelită. Până se repară statul de drept, să amintim că Kovesi se ţine tare pe scaun, este în graţiile ministresei Prună şi promite că „pe mulţi are să popească” cu dosarele aflate la DNA. Poate că ea, Kovesi, va aduce primăvara, pe Udrea şi pe Băsescu nu-i interesează, se ţin de cumetrii, bravează şi în viaţă, şi în politică (o dreaptă fără PMP şi fără Băsescu nu se poate!), deşi nu-i exclus ca până la echinocţiul de primăvară să se întâmple ceva; să se rupă hamul sau să crape iapa. Încolo, fiecare aşteaptă de la Soare altceva: unii mai multă căldură, alţii vor avea parte de răcoare şi meditaţie.

























Comentarii