La Camera Agricolă

Consultanţă pentru 1.000 de fermieri

Haralampie Dutu> Specialiştii consultanţi s-au implicat în întocmirea şi depunerea dosarelor de plată, modificarea planurilor de afaceri şi a rapoartelor de progres ale beneficiarilor finanţărilor europene

În scopul transformării gospodăriilor ţărăneşti în ferme comerciale, Camera Agricolă Judeţeană Suceava a organizat, în 55 localităţi ale judeţului, întâlniri pe diverse teme din acest domeniu, urmărite fiind inclusiv formarea şi consolidarea clasei de mijloc în spaţiul rural. Acestea sunt conforme obiectivelor propuse în Planul de acţiuni, o altă orientare a CAJ Suceava concentrându-se pe dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc, în acest sens specialiştii instituţiei ţinând dezbateri orientate pe cinci tematici specifice. În ceea ce priveşte asimilarea fondurilor europene şi guvernamentale pentru dezvoltare rurală, în 2015 lucrătorii Camerei Agricole Judeţene Suceava au acordat consultanţă la peste 1000 de solicitări ale fermierilor şi au participat la întâlniri cu specific în 50 de localităţi sucevene.

Potrivit directorului executiv Haralampie Duţu, dezbaterile sau axat pe implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020; formele de ajutor financiar acordate producătorilor agricoli de la bugetul de stat şi de la Uniunea Europeană; modalităţile de sprijinire a tinerilor fermieri, pentru ca aceştia să poată beneficia de fonduri europene.

În perioada amintită, specialiştii consultanţi de la nivel local şi judeţean s-au implicat în întocmirea şi depunerea dosarelor de plată, modificarea planurilor de afaceri şi rapoartelor de progres pentru beneficiarii Măsurii 1.4.1 „Sprijin pentru fermele de semisubzitenţă” şi Măsurii 1.1.2 „Instalarea tinerilor fermieri”, aferente proiectelor admise la finanţare în anii 2009-2012. Nu în cele din urmă, pentru ridicarea gradului profesional al agricultorilor şi realizarea activităţilor specifice în domeniul formării profesionale continue a producătorilor agricoli, Camera Agricolă Judeţeană Suceava a ţinut cursuri la cererea fermierilor din judeţ şi, de asemenea, a organizat 20 de loturi demonstrative, dintre care 13 vegetale şi şapte zootehnice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: