Un model ipocrit: politicianul cu diplome, dar fără şcoală

 Mai exact, fără învăţătură şi bună-creştere, fiindcă se cunosc destule reuşite în plan politic în care actanţii n-au mers deloc pe la şcoală, dar le-au venit profesorii (şi încă ce profesori! n.a.) acasă. Fireşte, nu e cazul la noi unde, general vorbind, părinţii nu sunt nici regi, nici duci sau lorzi şi nu înţeleg ori nu-şi permit un astfel de lux pentru propriii copii. Dar fiindcă şcoala nu este o soluţie sigură şi rapidă, urmaşii intră în politică, pentru a face carieră şi a se îmbogăţi rapid indiferent de mijloace. Generalizarea e atât de frecventă, că, dacă aş omite-o, cititorul m-ar acuza de ignoranţă.

Ce înseamnă să ai diplome şi să nu ai educaţie şi instrucţie? Exact ceea ce am scris. Şi nu înseamnă să treci prin şcoală ca gâsca prin apă, nici măcar atât. Înseamnă să faci rost de diplome cât mai dodoloaţe, adică să le cumperi, să dai mită pentru ele, să le obţii prin fals şi furt…, iar apoi să te prevalezi de ele în obţinerea unor posturi înalte, mai ales de parlamentar, consilier, (prim-)ministru, secretar de stat, şef de agenţii, şefi de ceva important, inclusiv acela de şef distribuitor de doctorate pentru alţi parveniţi. De controlat nu a controlat şi nu controlează aproape nimeni, în afara „duşmanilor”, eventual a „jurnaliştilor invidioşi”, iar de obraz, ruşine şi demnitate nu e cazul să aducem discuţia. Nici vorbă de competenţă, expertiză, nici vorbă de participarea la vreun concurs, selecţie, examen pentru post, ci de numirea, desemnarea politică şi de obţinerea funcţiei, a postului prin „negocieri” ori PCR (pile, cunoştinţe, relaţii).

Paradoxul de mai sus n-a fost inventat de români şi n-a fost posibil doar în ţara noastră, însă asta nu e o scuză. Ba nici nu a apărut prima dată după anii ’90 ai secolului trecut, cum scriu câţiva jurnalişti grăbiţi. Căci primele fabrici de doctori în ştiinţe, de doctori docenţi, de savanţi de renume mondial şi academicieni au fost câteva universităţi al căror nume mi-e ruşine să-l pronunţ şi mai ales Academia de Ştiinţe Politice Ştefan Gheorghiu, aceea care a umplut ţara de doctori fără bacalaureat, de savanţi şi academicieni numai cu trei-şapte clase. Mă tem că nici atât.

Evident că a fost, în concepţia multora, una din măreţele realizări ale comunismului românesc, ca drept dovadă, după revoluţie, nici acele obişnuinţe ticăloase, nici respectiva „academie” n-au dispărut, ci s-au metamorfozat: au apărut mulţimi de alte academii care-şi continuă la fel de glorios înalta menire de a face din români cel mai cult şi titrat popor de pe mapamond.

Masteratele, cele mai frecvente, şi doctoratele, nu numai la „fabricile de diplome”, ci şi la universităţi „serioase”, sunt principalele ţinte ale parveniţilor de azi. Dacă vreţi să vă convingeţi, urmăriţi-le CV-urile: în realitate, şcolile propriu-zise se opresc undeva după 7-8 clase, după care urmează salturi geniale, liceul scurt, la seral, la distanţă ori fără frecvenţă, facultăţi aşijderea, culminând cu 1-3 masterate, doctoratul venind să le aureoleze destinul de mari savanţi, specialişti în te miri ce.

Să nu cumva să vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe: chiar dacă vreo câteva universităţi descoperă plagiat după plagiat, cu toate că 2-3 jurnalişti, evident, duşmănoşi şi invidioşi pe carierele fulminante, scriu despre furt şi fals, nu se va întâmpla absolut nimic. Ministrul educaţiei amână mereu deciziile, iar Parlamentul se pregăteşte să le dea lovitura fatală tinerilor studioşi şi merituoşi: ori a fost ori n-a fost student pe bune, orice parlamentar, chiar şi fost securist, va deveni prin definiţie funcţionar public calificat din oficiu pentru orice funcţie, de la aceea de prim-ministru, la aceea de diplomat de carieră. La naiba cu examenele şi şcoala, cu competenţele şi expertiza!

Şi culmea! Nici măcar dl Ion Iliescu şi ciracii săi nu le bat obrazul de azbest, măcar că pe vremea sa scria pe toate gardurile şi zidurile: „Învăţaţi! Învăţaţi! Învăţaţi!” (V.I. Lenin) Pe unele mai scrie şi astăzi, spre hazul şi batjocura celor în cauză…

Dacă totuşi îi votaţi de 26 ani, n-ar fi cazul să nu vă mai plângeţi mereu că-n „cea mai ţară proastă” nimic nu merge?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: