Retrospectiva săptămânii

Faţă de începutul anului euro a scăzut cu 6 bani

În perioada analizată leul şi-a păstrat câştigurile faţă de finalul anului trecut. La finalul intervalului, aprecierea era de 5,7 bani faţă de euro, 7,9 bani comparativ cu dolarul, respectiv de 6 bani faţă de francul elveţian.

Perechile euro/leu şi franc elveţian/leu au avut o evoluţie calmă, iar volatilitatea cursului a fost cuprinsă între unu şi doi bani. Mult mai agitat a fost raportul dolar/leu, ca o consecinţă a fluctuaţiilor monedei americane faţă de cea europeană.

Euro a început perioada cu un maxim de 4,4692 lei, minimul de 4,4576 lei fiind atins în 3 martie, când cotaţiile au scăzut până la 4,4540 lei. Aprecierea leului a fost consecinţa reducerii aversiunii faţă de risc, investitorii fiind interesaţi de achiziţia activelor care oferă randamente mai ridicate.

La finalul intervalului, media a fost stabilită la 4,4678 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,4610 şi 4,4690 lei, cotaţiile de la închidere fiind de 4,4620 – 4,4650 lei.

Evoluţia perechii euro/leu din următoarele săptămâni poate fi una ceva mai agitată, în funcţie de deciziile care vor fi luate la şedinţa de politică monetară a BCE, care se va desfăşura joi, şi care va fi urmată în 15 şi 16 martie de întâlnirea Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane.

Cursul dolarului american a crescut în 2 martie la 4,1065 lei, maxim al ultimei luni, pentru a scădea la finalul intervalului analizat la 4,0690 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au coborât de la 4,093 la 4,044 lei, influenţate de evoluţia perechii euro/dolar.

Media monedei elveţiene, care a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,083 şi 1,095 franci/euro, a crescut la jumătatea perioadei la 4,1125 lei, maxim al ultimelor şase săptămâni, pentru a o încheia la 4,1036 lei.

Pe pieţele internaţionale, perechea euro/dolar a avut, în cea mai mare parte a perioadei, o evoluţie descendentă, cotaţiile scăzând de la 1,0961 la 1,0826 dolari, minim al ultimei luni.

Finalul ei a fost mult mai agitat, iar euro a crescut până la 1,1039 dolari, pieţele americane închizându-se la 1,008 dolari. În ciuda faptului că revenirea economiei americane este una solidă, cum o arată şi menţinerea şomajului la 4,9%, minim al ultimilor opt ani, investitorii nu cred că Fed va majora dobânda după ce salariul orar a înregistrat o scădere luna trecută.

Scăderea monedei americane a provocat o creştere a preţului unciei de aur, care a atins la finalul perioadei maximul ultimelor 13 luni, de 1.277,50 dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: