Protopopiatul Suceava I

„Hristos a venit pentru că L-ai chemat !”

„Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi;

spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada

mă voi albi !” (Ps. L, 8)

filon1Înainte de a-mi aşterne gândurile cu care voiesc să deschid timpul de pregătire duhovnicească, cunoscut în Biserica Ortodoxă sub numele de „perioada Triodului”, fac precizarea că am ales subiectul de mai sus după ce am citit un comentariu făcut pe un site în care se clamează ateismul. Un credincios, potrivit cu ceea ce a spus Psalmistul: „Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce!…” (Ps. L, 14) a găsit de cuviinţă să explice atât Adevărul, cât şi nevoia, de a avea pe Dumnezeu, printr-o întâmplare din experienţa Părintelui Benedict. O redau integral pentru că este posibil ca în drumul nostru să se repete, adică să întâlnim unul din cei douăzeci de mii de atei care „încununează” diadema ţării, „măi dragă”:

„Un preot s-a întâlnit cu un om care se pretindea ateu. După câteva cuvinte de salut, ateul l-a întrebat ironic:

– Ce vrea, părinte, de la mine Hristos? Preotul l-a privit drept în ochi şi i-a răspuns:

– Hristos?… Hristos nu vrea nimic de la dumneata… Hristos nu vrea nimic nici de la mine, ba chiar El nu vrea nimic de la niciun om. După ce a spus aceasta a dat să plece. Ateul a rămas încremenit, dar şi-a venit repede în sine şi, zâmbind, cu o superioritate ascunsă, dar nesigură, a spus:

– Atunci… Atunci de ce a venit? Atunci… ce atâta… Părinte! Vă bateţi joc de mine?…

– Nu, prietene, nimeni nu-şi bate joc de dumneata. Pur şi simplu acesta-i adevărul… Dar trebuie să ştii că Hristos a venit pentru că tu L-ai chemat! Când a auzit şi acest cuvânt, ateul a răbufnit:

– Eu? Păi eu nici nu cred în El…! A crezut că aşa l-a dovedit pe bietul preot, dar acesta i-a zis:

– Măi, omule… Ai oftat vreodată? Ai avut vreodată o durere sufletească, că doar ai suflet, nu? Te-a nemulţumit ceva adânc? Ai gemut vreodată în sufletul tău? N-ai fost niciodată nefericit?

– Cum să nu, păi cine nu are astfel de trăiri? A răspuns ateul… Preotul l-a îmbrăţişat cu privirea şi i-a zis:

– Şi ce-ai făcut? Omul nostru a plecat capul şi ruşinat a răspuns:

– Am băut şi…

– Bine, dar după ce te-ai îmbătat n-ai mai oftat?

– A, ba da, şi încă cum…

– Vezi? … Nefericirea asta n-o poate stinge nimic de pe lume… Această stare de nefericire numai UNUL singur o poate stinge, dar cum nu crezi în El, rămâi cu nefericirea şi cu băutura. Dumnezeu a văzut în inima ta nefericirea şi oftatul ca pe o stare de rugăciune neîntreruptă în inima ta şi L-a trimis pe Hristos… Când a auzit ateul aceasta, dintr-o dată „i-a căzut faţa” şi a zis:

– Bine, părinte, dar eu sunt nefericit că n-am bani… Eu vreau bani, nu pe Hristos!

La aşa o replică „rămâi mut”, cel puţin aşa gândea ateul. Aşa gândesc şi cei douăzeci de mii de atei: unii vor bani, alţii vor să-şi împlinească poftele păcătoase sau să-şi „gâdile” egoul de om cult, dar preotul şi-a zis în sine: Cât de mic poate fi un om care nu-L are pe Domnul, şi cu mâhnire i-a spus:

– Aşa a gândit şi Iuda şi a ajuns în ştreang…, adică pe culmea nefericirii, dar, mă rog, dacă asta îţi doreşti este treaba ta, numai că trebuie să ştii, singurul răspuns la nefericirea omului este Hristos, iar Legea Sa începe cu: fericiţi sunt cei care… Tu vrei să rămâi în graniţele legilor acestei lumi, adică cu inima plină de nefericire, dar dacă oftezi şi în acelaşi timp gândeşti cum poţi scăpa de nefericire, vei transforma oftatul în rugăciune şi Hristos va veni!

– Cum, părinte, a zis ateul, adică eu oftând mă rog fără să pricep? Asta-i culmea!

– Da, dragul meu… Singura diferenţă între dumneata şi un sfânt este că sfântul lasă toate, şi familie şi bani şi gânduri, pentru a trăi cu toată fiinţa acest strigăt tainic al inimii către Hristos…, căci în măsura în care te uneşti cu cererea, în aceeaşi măsură te vei uni şi cu răspunsul!

Vădit încurcat, ateul a replicat:

– Părinte, e cam complicat pentru mine…

– Ştiu, dragul meu, ştiu. A adăugat apoi cu blândeţe: e greu să înţelegi din cuvinte, şi chiar de cele mai multe ori imposibil, ceea ce ai fi putut să înţelegi într-o clipă dacă din cauza nefericirii n-ai fi mers ca să bei şi ai fi mers să te spovedeşti!”

Ei bine, luând aminte şi, de ce nu, însuşindu-ne păţania, pentru că ateismul este o păţanie, sau cum spunea maestrul Paler „o infirmitate,” este ceva ce nu vine din sufletul omului ci vine „de la lume şi de la diavolul”, aşa cum glăsuieşte rugăciunea, vedem deschise două uşi, una ca să intrăm „în casa Mirelui pentru nuntă cu candelele aprinse” (Mat. XXV), iar cealaltă pentru a o ţine mereu închisă ca să nu pătrundă din afară ispitele. Ce se petrece în casa Mirelui este de luat în seamă, anume: Mirele, adică Mântuitorul, împlineşte rugăciunea oaspetelui, care Îi spune cu smerenie că a venit „ca să fie stropit cu isop” şi ca „să fie spălat,” purtând convingerea nestrămutată că prin stropire şi spălare, ambele ca acţiuni iubitoare ale Domnului, el, smeritul, crede că „se va curăţi” şi „mai vârtos decât zăpada se va albi.” Intrarea în Casa Domnului pentru a fi curăţit coincide cu participarea la Sf. Liturghie şi este semnul pe care omul îl dă că este dispus să părăsească mândria libertăţii sale pentru a se îmbrăca în starea de rob, să îngenuncheze şi să aştepte, repetând cuvintele Părintelui Savatie: „Doamne, repară în mine pornirea spre trufie şi revoltă pe care le simt atunci când mi se cere să ascult sau să săvârşesc răul!” (Ierom. Savatie Baştovoi, „Singur în faţa libertăţii”, Ed. „Catisma” Bucureşti 2009, pg. 10). De altfel, omul nu-i primul care îngenunchează şi cere. Primul este Mântuitorul, numai că Mântuitorul nu cere pentru Sine!

Ţineţi privirea şi urmaţi drumul pe care a păşit El „pentru viaţa lumii”, pentru ca lumea „să aibă viaţă din belşug” (Ioan X) şi-L veţi găsi îngenuncheat în rugăciune, pătimind pe Cruce şi primind mormântul! Când omul face acest exerciţiu trebuie să se şi întrebe: Pentru cine a făcut-o? Răspunsul este indubitabil: Pentru mine! A înviat pentru mine şi acum mă stropeşte cu isop pentru a-mi face sufletul mai alb ca zăpada… Păi, dacă El a făcut-o pentru mine, eu pentru mine ce fac?

Să fac cel puţin minimul efort de a deschide uşa şi a zice: „Intra-voi în casa Ta şi… voi împlini Ţie făgăduinţele mele. Închina-mă-voi în locaşul Tău cel sfânt şi voi lăuda numele Tău, pentru mila Ta şi adevărul Tău!” (Ps. LXV, 12; CXXXVII, 2)

Ceea ce am spus are corespondent în pilda Fiului risipitor, nu-i aşa? Ei, iată că de aceea scriu despre omul căzut în necredinţă şi ateism, care strigă revoltat către Părintele său: „Dă-mi partea de avere, Ce are Hristos cu mine? Eu vreau bani…”

Perioada care a început în viaţa Bisericii Ortodoxe, adică Triodul, este dăruită de Dumnezeu pentru ca să ne suim şi să deschidem uşa Casei Domnului, să ne aşezăm la locul de care suntem vrednici şi în rugăciune smerită stând, să aşteptăm stropii binefăcători ai darului Duhului Sfânt care curg din ramurile vindecătoare de isop, cu care Mântuitorul curăţă păcatele, adică bolile sufleteşti.

Ce este isopul din mâna Domnului şi de ce este amintit de pe vremea Împăratului David? Din „Farmacia verde,” cum o numesc „naturiştii” în zilele noastre, sau minunata natură creată de Dumnezeu ca să slujească omul, cum o numeşte Scriptura în cartea Genezei, aflăm că isopul este o plantă deosebit de frumoasă când înfloreşte, dar este şi vindecătoare de boli când estre transformată în medicament. Numele provine din limba greacă şi, atenţie, înseamnă „plantă sfântă,” iar atunci când se află în mâna Domnului cu ea se stropeşte harul sfânt dumnezeiesc, care „vindecă infecţiile sufleteşti” şi-l curăţă pe cel ce vine cu gând curat.

Triodul ne va arăta că unii nu intră în Casa Domnului purtând acest gând, iar cea dintâi Duminică ne-a înfăţişat deja prin pildă pe vameş şi pe fariseu, aşa cum spunea Mitropolitul Antonie, ca fiind „doi oameni în faţa judecăţii lui Dumnezeu!”

Intervine aici, însă, o chestiune care trebuie analizată: Cine stropeşte şi cine curăţă? Păi dacă ne-am uitat la fariseu, am văzut că el a făcut şi una şi alta, adică el făcuse un bilanţ ca să se laude. Dacă ne-am uitat la vameş am văzut că el a intrat, a arătat că este încărcat de păcate, adică murdar sufleteşte, şi după aceea a cerut să fie stropit şi spălat de Cel ce are în mâna Sa isopul încărcat de stropii harului. El, vameşul, a ştiut cuvântul lui David şi după ce şi-a bătut pieptul a zis: Dacă mă vei stropi, Doamne, mă voi şi curăţi, dacă mă vei spăla, Doamne, mă voi face chiar mai alb decât zăpada.” Aşa s-a şi întâmplat, pentru că „s-a coborât mai îndreptat la casa sa.” (Luca XVIII, 13)

Ei, şi acum, abia acum, a venit vremea să pun în discuţie titlul acestui cuvânt, „Hristos a venit pentru că tu L-ai chemat,” ca să vedem care dintre cei doi puşi de Mântuitorul la „judecata istoriei,” cum zicea Mitropolitul, L-a chemat? Când aţi participat la Sf. Liturghie care a deschis Perioada Triodului, aţi auzit răspunsul din gura vameşului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”, deci acesta L-a chemat pe Domnul său!

Ce-a făcut celălalt? Priviţi-l pe fariseu – „chipul îngâmfării”, la cel ce s-a stropit singur ca să se cureţe, la cel care este înveşmântat ca un rege şi vedeţi dacă el L-a chemat pe Domnul. Nu, el nu L-a chemat ca să fie stropit şi spălat, el L-a chemat ca să-I arate că este deja curat şi că nu-i mai lipseşte nimic. Da ce zic eu că nu-i mai lipseşte nimic, el nici măcar n-a întrebat acest lucru, fie şi din eleganţă, aşa cum o făcuse tânărul bogat… Ce a spus Mântuitorul despre unul ca acesta? Dar despre ateul din povestioara noastră ce va spune? Păi, ceva asemănător, pentru că se deosebesc unul de altul doar prin faptul că cel dintâi „avea multe bogăţii” şi cel din povestioară căuta multe bogăţii, iar pentru că acestea nu-i prea ieşeau în cale „s-a pus pe băut!” Da, le va spune: Cât de nefericiţi sunt pentru că inima lor este plină de dorinţe trecătoare.

Perioada Triodului care abia a început ne arată calea pe care au parcurs-o alţii ca să ne putem alege noi înşine calea spre a nu cădea în nefericire. Priviţi la Fiul risipitor şi-l veţi vedea pe ateul din povestioară. Priviţi, însă, şi cum s-a ridicat şi L-a chemat pe Tatăl său, cum şi-a umplut din nou inima de dragostea părintească şi s-a hotărât: „Mă voi scula şi mă voi duce la Tatăl meu…”

Părinţilor, uitaţi-vă la copii voştri cum îngenunchează şi cer de la Tatăl ceresc ca să vă dăruiască sănătate. Învăţaţi de la ei dacă aţi uitat pentru că în calea închinării voastre s-a pus curmeziş vreun ateu sau vreo dorinţă de a avea bani şi nu pe Hristos.

Dragilor, aveţi în faţă o perioadă prielnică pentru a învăţa cuvântul Mântuitorului Hristos şi a face Drumul Crucii împreună până pe Golgota, pentru a vă ridica şi a căuta Jertfa Domnului de pe Cruce şi de acolo de sus să-I cerem: „Doamne, arată-ne nouă şi Învierea Ta!”

Pr. IONEL FILON

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: