Cancerul de col uterin, de la prevenire, tratament, până la suport moral

cancer col uterin1 România ocupă un loc fruntaş în Europa în ce priveşte cancerul de col uterin, 6 din 9 femei fiind răpuse de această formă de cancer, iar în acest context sunt din ce în ce mai necesare dezbateri pe această temă, cum a fost cea intitulată „Opreşte cancerul de col uterin!”, desfăşurată miercuri seară la Centrul de Conservare a Tradiţiilor Suceava.

Au abordat problematica legată de cancerul de col uterin, în toate aspectele ei, medici de familie, specialişti în ginecologie, reprezentanţi ai unor instituţii publice şi, nu în ultimul rând, eleve şi tinere interesate de subiect.

Manifestarea a fost organizată de Televiziunea Intermedia Suceava cu sprijinul Asociaţiei SEVA, al Centrului Cultural „Bucovina” şi al Centrului pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene, fiind moderată de jurnalista Adriana Dascălu Bulină, de la Intermedia, şi Angela Zarojanu, preşedinte al Asociaţiei SEVA. Ele s-au oprit, mai întâi, asupra scopului întâlnirii, acela al informării despre ce este cancerul uterin, cum se poate preveni şi cum se poate face faţă situaţiei.

Angela Zarojanu a precizat că evenimentul are loc printre manifestările organizate în săptămâna dedicată prevenirii cancerului de col uterin, iniţiată de Asociaţia europeană de combatere a cancerului cervical. Ea a spus că organizatorii au dorit să invite specialişti care să furnizeze „informaţii utile”, în contextul săptămânii de combatere a cancerului cervical, care are în vedere trei direcţii: populaţia, care trebuie informată despre cum să se protejeze; apoi prestatorii de servicii medicale, care trebuie să fie pregătiţi atunci când li se solicită ajutorul; clasa politică, care trebuie să ştie tot ce trebuie despre această boală, pentru a putea iniţia „programe de sănătate care să ajute populaţia”.

Circa 150 cazuri noi de cancer de col uterin în ultimii doi ani

Adriana Dascălu Bulina a prezentat datele transmise de Direcţia de Sănătate Publică Suceava, instituţie potrivit căreia, anul trecut au fost luate în evidenţă 69 de cazuri noi de cancer de col uterin, dintre care 26 din mediul urban, iar în 2014 s-au depistat 74 de cazuri noi.

Pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, în noiembrie 2012, a început în România un program de screening desfăşurat de Ministerul Educaţiei, în 2014 fiind testate gratuit 2083 de femei, iar în 2015 – 2245 de femei. Dintre femeile care şi-au făcut testul Babeş-Papanicolau în 2014, la 118 s-au depistat anomalii ale testului, după care pacientele şi-au făcut şi alte investigaţii, fiind îndrumate către medicii specialişti care le-au recomandat terapia. La Suceava, acest program naţional se desfăşoară prin două reţele, Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava şi Spitalul Municipal Fălticeni, în cadrul cărora activează 87 de medici, care au rostul de a informa şi îndruma femeile către cele nouă centre de recoltare a testelor din judeţ, teste care sunt analizate în cinci laboratoare de specialitate.

Dr. Laura Coca a vorbit despre programul de screening pentru cancerul de col uterin, care se adresează femeilor între 25 şi 64 de ani, şi despre rolul medicului de familie în program, acela de a convinge pacientele de necesitatea testului Babeş-Papanicolau. Ea a precizat că recoltarea probei nu înseamnă „un disconfort major, nu e o manevră dură sau sângeroasă”. Medicul a mai spus că rezultatul transmis de anatomo-patolog poate fi negativ sau pozitiv, iar acesta din urmă nu înseamnă cancer, ci arată că sunt necesare investigaţii aprofundate, pe care le recomandă medicul specialist.

Dr. Cristian Irimie: screeningul de cancer de col uterin poate fi considerat un succes

Şeful Secţiei Obstetrică-Ginecologie din Spitalul Judeţean Suceava, dr. Cristian Irimie, a vorbit mai întâi despre un alt program al Ministerului Sănătăţii, acela de vaccinare precoce la fete împotriva cancerului de col uterin, program care s-a lovit de o campanie de denigrare pe internet şi a fost întrerupt.

În ce priveşte screeningul de cancer de col uterin, dr. Irimie a spus că acesta „poate fi considerat un succes”, întrucât vizează depistarea la timp a bolii pentru a putea fi vindecată, iar rezultatele lui se vor vedea în timp.

Dr. Irina Badrajan a vorbit despre rolul important al medicului de familie în screeningul pentru cancerul de col uterin, acesta fiind cel care trebuie să furnizeze informaţii tuturor femeilor. Ea a spus că în România încă există prejudecăţi în rândul unor femei, care spun „nu vreau să aflu ce am” sau „nu am niciun simptom” atunci când li se recomandă testul. Medicul a specificat că testul Babeş-Papanicolau este util fiindcă pot fi depistate şi alte afecţiuni genitale, ce nu ţin neapărat de sfera oncologică. Dr. Badrajan a spus că femeile mai în vârstă sunt mai greu de lămurit, mai ales cele din mediul rural sunt mai puţin receptive. Referitor la campania de vaccinare anti-HPV, dr. Irina Badrajan este de părere că a fost instituită „prea brusc”, iar, prin faptul că li s-a cerut acordul pentru vaccinare, părinţii s-au speriat şi mulţi au refuzat.

Dr. Dan Dumitrache: „Cancerul de col uterin este o boală gravă, mortală, dacă nu e depistată la timp şi tratată”

Cancerul de col uterin este o boală gravă, mortală dacă nu e depistată la timp şi tratată, a spus medicul ginecolog Dan Dumitrache. El a ţinut să precizeze că în 85% din cazurile de cancer de col uterin este incriminat virusul HPV, dar că nu orice infecţie cu acest virus duce la cancer. El a mai spus că astfel de campanii sunt binevenite, întrucât peste o treime din paciente solicită acum testul.

Preotul Adrian Dulgheru a vorbit despre suferinţă, „o taină” pe care nu fiecare o înţelege, şi despre rolul familiei, al prietenilor şi mai ales al Bisericii în aceste cazuri: „E foarte important să ne rugăm pentru ei şi, împreună cu ei, să-i îndemnăm la putere”.

Asistenţa de joi seară a ascultat şi cuvintele Oanei, o tânără care a luptat cu curaj împotriva a două forme de cancer, de sân şi de col uterin. Ea a spus că „am avut o armată de îngeri lângă mine”, însemnând familie şi prieteni care au încurajat-o. „Mă aflu în etapa vieţii în care am renăscut şi am luat-o de la început cu încredere”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI