Un sucevean se află 60 de zile sub control judiciar pentru că a mituit un agent de poliţie

> El a dat 200 lei agentului care l-a prins transportând nişte coarne de cerb pentru care nu avea documente

Procurorii suceveni s-au mişcat iar foarte repede într-un nou caz de dare de mită, „beneficiarul” mitei fiind şi de data aceasta un poliţist.

Miercuri, 13 ianuarie, un agent de la Serviciul Poliţiei Rutiere al IPJ Suceava l-a depistat în trafic pe Marian Andrei Moldovan, care transporta în autoturism coarne de cerb, fără să deţină însă pentru ele documente de provenienţă.

Poliţistul şi-a făcut treaba şi l-a anunţat pe domnul în cauză că, în aceste condiţii, îi va întocmi acte de constatare a unei infracţiuni pedepsite de Legea 407/2006, legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic.

Bărbatul de la volan a încercat să rezolve problema ca „de la om la om”, a scos 300 de lei din care i-a dat poliţistului 200, pentru a trece cu vederea treaba cu coarnele de cerb. Poliţistul însă nu a acceptat banii, şi-a sunat şefii, iar treburile au curs, chiar în aceeaşi zi, pe drumul firesc.

„La data de 13 ianuarie 2016, o echipă constituită din procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava a constatat şi instrumentat săvârşirea infracţiunii flagrante de dare de mită” a comunicat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procuror Maria Cristina Ciornei.

Tot în aceeaşi zi, Marian Andrei Moldovan a aflat că este deja cercetat penal pentru această infracţiune şi că s-a luat faţă de el măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI