Nou punct de lucru al pompierilor, la Dolhasca

Anul 2016 a venit cu o veste bună pentru pompierii militari suceveni, în ceea ce priveşte activitatea pe care o derulează în judeţ. În prima zi a săptămânii viitoare va avea loc deschiderea oficială a unui punct de lucru în oraşul Dolhasca. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, noua subunitate îşi va derula activitatea pe lângă Detaşamentul de Pompieri Fălticeni şi va asigura intervenţia într-un raion ce va cuprinde, pe lângă oraşul Dolhasca, cu localităţile aferente, şi oraşul Liteni, cu localităţile aferente, comuna Dolheşti şi satul Slobozia, de pe raza comunei Fântânele. Subunitatea va fi compusă din două echipaje, dintre care unul cu o autospecială cu apă şi spumă şi accesorii pentru descarcerare şi cel de-al doilea cu o ambulanţă SMURD tip B2. Spaţiul în care pompierii îşi vor desfăşura activitatea a fost amenajat şi pus la dispoziţie de Primăria Dolhasca. Luni, la prânz, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, se va da startul oficial al activităţii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: