Câmpulung Moldovenesc

Gospodărie salvată din calea flăcărilor

> Incendiul a izbucnit de la o lumânare uitată aprinsă

O gospodărie particulară de pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost salvată din calea flăcărilor de intervenţia promptă a pompierilor militari din cadrul detaşamentului din localitate. Aceştia au intervenit joi, în jurul orei 19, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în curtea locuinţei. Potrivit Biroului de presă din cadrul ISU Suceava, la sosirea echipajelor, ardea acoperişul unei magazii construite din lemn şi exista pericolul de propagare la casa de locuit şi la restul anexelor gospodăreşti. După aproape două ore, flăcările au fost stinse. Între timp, focul tot a reuşit să transforme în scrum acoperişul magaziei pe o suprafaţă de 40 mp, elemente de mobilier, articole textile şi documente personale depozitate în magazie. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită drept flacăra provenită de la o lumânare lăsată aprinsă şi nesupravegheată. Din fericire nu au fost înregistrate victime omeneşti. Intervenţia militarilor a făcut posibilă salvarea casei de locuit şi a anexelor gospodăreşti.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI