Poliţiştii suceveni sunt în căutarea a doi tineri care au lovit un sucevean de 41 de ani şi i-au furat 350 de euro.
Tâlhăria s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 23, pe str. Tineretului din cartierul Burdujeni, şi a avut câteva circumstanţe care au favorizat producerea faptei.
Bărbatul a fost, de pe la ora 20, într-un bar din apropiere, a băut ceva în timp ce a povestit amicilor de pahar că în ziua ce vine urmează să plece în Irlanda la prietena lui. Era de la sine înţeles că nu pleca fără bani de drum, plus de-o ciocolată pentru iubita lui şi, cel mai probabil, a şi vorbit în cârciumă de valuta pe care o avea la el.
Astfel că, în jurul orei 22.58, când mergea spre casă, doi tineri, pe care el a declarat poliţiştilor că nu-i cunoaşte, au venit din spatele lui, i-au dat câţiva pumni şi i-au luat cei 350 de euro pe care bărbatul de 41 de ani îi avea pentru călătoria în Irlanda.
Omul a sunat imediat la 112 solicitând ajutorul autorităţilor, care au demarat cercetările.
În acelaşi timp, poliţiştii au lansat din nou avertizările care, puse în aplicare, ar evita probabil producerea unor fapte similare celei deja menţionate.
„Atragem atenţia cetăţenilor cu privire la bunurile pe care le afişează în public (bijuterii, telefoane mobile, sume de bani, alte bunuri de valoare), la orele şi traseele de deplasare, la discuţiile purtate cu prietenii sau cu persoane necunoscute, mai ales în locurile publice, riscul de victimizare privind infracţiunile de tâlhărie fiind unul crescut în lipsa adoptării unor măsuri preventive minime”, a comunicat subcomisar Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.























Comentarii