La primul tur de alegeri la Colegiul Medicilor Suceava

Medicii nu s-au înghesuit să-şi voteze candidaţii

 > Turul al doilea se va desfăşura între 6 şi 8 decembrie

Membrii Colegiului Medicilor Suceava nu prea s-au înghesuit, la primul tur, să-şi aleagă candidaţii pentru mandatul 2015-2019, astfel că al doilea tur al alegerilor va fi organizat în perioada 6-8 decembrie. Primul tur a avut loc în zilele de 29-30 noiembrie şi 1 decembrie, prezentându-se numai circa 100 de medici, astfel că nu s-a constituit cvorumul legal de 2/3 din membrii CM Suceava.

„Ne bazăm pe o participare considerabilă la vot a membrilor Colegiului Medicilor Suceava, pentru a asigura o reprezentativitate obiectivă a celor aleşi în cadrul organelor de conducere” au precizat reprezentanţii comisiei electorale.

Pentru componenţa Consiliului Judeţean al Colegiului Medicilor Suceava au fost depuse 39 de candidaturi, printre ele nume cunoscute în sănătatea suceveană, printre care actualul secretar al CMS, dr. Irina Badrajan, actualul preşedinte al colegiului, dr. Sorin Hîncu, directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, dr. Tiberius Brădăţan, medicul cardiolog Mihai Creţeanu, fostul director al DSP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu. Pentru Adunarea Generală a Colegiului Naţional al Medicilor din România au fost depuse 30 de candidaturi.

La Colegiul Medicilor Suceava sunt 830 de membri cu drept de vot, cei mai mulţi fiind medici de familie.

La Colegiul Medicilor Dentişti Suceava alegerile au început ieri şi se desfăşoară şi astăzi, turul al doilea fiind programat pe 5 decembrie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI