Mesaj de Ziua Bucovinei al patriarhului Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a transmis, sâmbătă, cu ocazia Zilei Bucovinei, un mesaj preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, în care arată că Bucovina a fost străjuitoare de veacuri la hotarul de nord al ţării şi îşi manifestă recunoştinţa pentru darul unităţii naţionale.

Vă prezentăm integral mesajul PF Daniel, Patriarhul BOR: „Bucovina, străvechi ţinut românesc, binecuvântat de Dumnezeu cu oameni vrednici şi locuri frumoase, cu mănăstiri şi biserici înscrise în tezaurul de valori ale patrimoniului cultural naţional şi mondial, cu sfinţi voievozi, ierarhi şi cuvioşi care au păstrat unitatea poporului şi a credinţei sale apostolice, a fost străjuitoare de veacuri la hotarul de nord al ţării noastre.

Proclamarea actului istoric de Unire a Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918, este sărbătorită începând cu acest an – 2015, prin declararea zilei de 28 noiembrie drept Ziua Bucovinei.

Evenimentele culturale organizate cu acest prilej de Consiliul Judeţean Suceava sunt momente binecuvântate de a ne manifesta recunoştinţa pentru darul unităţii naţionale, obţinut cu multe jertfe de vieţi omeneşti şi multe eforturi spirituale şi materiale, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.

Adresăm cuvânt de felicitare şi binecuvântare tuturor organizatorilor şi participanţilor la aceste manifestări culturale de promovare a conştiinţei unităţii şi demnităţii naţionale!

Cu aleasă preţuire, Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: