Deputatul Alexandru Băişanu a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că a venit vremea ca partidele politice din România „să se reformeze”, pentru ca fiecare dintre cetăţeni să aibă „o altfel de perspectivă faţa de viaţa politică”.
Pornind de la exemplul vechiului Partid Naţional Liberal şi al lui Ion I.C. Brătianu, devenit preşedinte de partid abia după o activitate politică susţinută timp de 18 ani, Băişanu a făcut o radiografie a oamenilor ajunşi astăzi în funcţii politice, „fără carte, fără cultură, fără dragoste de ţară, de pământ, de oraş, de localitatea în care s-au născut, oameni care nu îşi urmăresc decât propriile scopuri”.
Deputatul a precizat că, după tragedia din clubul Colectiv, mulţimea a ieşit în stradă exprimându-se „foarte clar”’, că „sistemul politic românesc e în faliment”, dar asta se întâmplă „pentru că nu ne cunoaştem istoria, pentru că partidele politice promovează, la acest moment, într-o stare de agregare dubioasă, indivizi care nu au nicio treabă cu politica şi cu patria în care trăiesc”. În contextul în care, în România actuală, există din ce în ce mai multe voci care spun că nu mai e nevoie de partide politice, Alexandru Băişanu susţine că aceasta e „o mare greşeală”, deoarece „fără partide politice este imposibil să avem democraţie şi evoluţie la nivelul statului român”, astfel că pot apărea „teroarea, dictatura şi apar gesturi incalificabile care pot distruge o naţie”. Băişanu este de părere că activitatea politicienilor trebuie pusă în slujba comunităţii, iar şansa de a primi votul unora atrage după sine anumite obligaţii faţă de cetăţeni. „În momentul în care ai fost ales, nu cred că trebuie să îţi iei lumea în cap şi să spui că eşti Dumnezeu pe pământ; trebuie să-ţi pui salopetă şi să te apuci de treabă în numele comunităţii care te-a votat. Foarte puţini politicieni au înţeles acest lucru. Am observat, de-a lungul timpului, că lupta dintre partide a devenit mult mai interesantă, a devenit un obiectiv în sine, fiind, până la urmă, sterilă, fără niciun rezultat pentru comunitate. Dacă vom continua să aruncăm cu pietre de la PNL la PSD, de la UNPR la PMP, de la un partid la altul, nu vom face decât să irosim pietre, nu vom ajunge vreodată, sub nicio formă, să avem cu adevărat soluţii pentru comunitate, soluţii pentru România”.
Deputatul Băişanu crede că „bătălia dintre partide trebuie să fie una de bun-simţ, una ideologică, una a soluţiilor” şi că partidele politice „trebuie să înceteze a mai fi populiste, de dragul votului pe care trebuie să-l primească”.
„E foarte greu să pătrunzi, să rezişti într-un partid atâta vreme cât nu faci parte din gaşca de şmecheri”
Revenind la căderea Guvernului după ieşirea în stradă a românilor, Băişanu a punctat faptul că „românii au reuşit să dea jos un guvern, dar niciun partid politic nu a fost capabil să preia guvernarea după căderea Guvernului Ponta”, fiindcă niciunul „nu a avut forţa, determinarea şi sprijinul popular pentru a prelua guvernarea şi a şi-o asuma”. El spune că într-un partid în care se reunesc lupi mai tineri sau mai experimentaţi, urmărind interesul personal, nu cele ale drapelului partidului şi ale drapelului naţional, întotdeauna aceştia vor învinge oamenii corecţi din acelaşi partid: „Una din tarele democraţiei e că cei mulţi, într-un partid, hotărăsc împotriva celor puţini. Nu e o tară în sine, ci e o tară doar dacă cei mulţi urmăresc interesele personale şi nu ale comunităţii. E foarte greu să pătrunzi şi să rezişti într-un partid atâta vreme cât nu faci parte din gaşca de şmecheri care doresc doar să îşi umple buzunarele. În momentul în care te poziţionezi împotriva lor, vei fi eliminat, iar atâta vreme cât acesta va fi mecanismul, cu siguranţă că partidele vor fi permanent în faliment şi vor genera faliment pentru comunităţile care evoluează. Cred că trebuie să renunţăm definitiv şi irevocabil la apucăturile politice dăunătoare pe care le-am moştenit sau le-am împrumutat”.
Revenind la Partidul Naţional Liberal, Alexandru Băişanu crede că, în acest moment, are nevoie de transparenţă, că trebuie să scape de mediocritate, de nepotism şi să-şi regândească strategia în ce priveşte resursa umană, aplicând „criteriile meritocraţiei”. Cu alte cuvinte, PNL are nevoie de o „schimbare la faţă”, care trebuie să pornească „din interior”. În acest sens, deputatul a propus câteva măsuri: excluderea din partid a celor care au fost condamnaţi, cu suspendare sau executare, de-a lungul timpului, a informatorilor şi colaboratorilor Securităţii, suspendarea sau autosuspendarea din partid a celor cu probleme cu legea, care au fost trimişi în judecată sau se află în conflict de interese, mai bine zis „scoaterea în afara activităţii şi vieţii PNL a tuturor celor care s-au înfruptat din banul public”.
„Nu vei putea niciodată câştiga alegeri, nu vei putea aduce cu adevărat PNL la momentul Brătienilor dacă vei avea în frunte oameni care s-au îmbogăţit, peste noapte, folosind bani publici. Liberalii trebuie să deschidă partidul cu adevărat, să permită oamenilor să aibă opţiuni politice, să intre în partid, iar apoi să acceadă la funcţii în parlament, în Guvern, în instituţiile statului, să facă politică nu pentru partid, ci pentru cetăţean, pentru comunitatea care i-a trimis acolo. Aceşti oameni trebuie să fie modele, trebuie să fie preţuiţi şi promovaţi, nu înmormântaţi într-un partid, nu excluşi, nu marginalizaţi”.
Alexandru Băişanu a mai spus că PNL „trebuie să ţină cont de modelul european al democraţiilor participative”, conform căruia electoratul este consultat, implicat, informat şi respectat. „Am senzaţia că în marea majoritate a partidelor există un model politic incorect, şi anume dictatura majorităţii conjuncturale, care distruge orice tentativă a unui politician corect, cinstit, care se află în minoritate. România a fost condusă nu de partide, ci de câte doi, trei sau cinci oameni de la vârful marilor partide, care s-au aflat în relaţii extraordinar de proaste ca teatru, în Parlament, de la tribună, în schimb, în realitate s-au aflat în permanentă prietenie. Îmi doresc ca partidele să nu mai fie conduse de doi, trei sau cinci oameni care să dea ordine, iar proştii din teritoriu să le execute, ci îmi doresc ca oamenii care vor fi conjunctural la conducerea partidului să execute ceea ce stabileşte partidul în sine, marea majoritate, cu condiţia ca cei care formează majoritatea să aibă demnitate, forţă, experienţă, cunoştinţe şi moralitate”.
Concluzionând, deputatul Alexandru Băişanu a declarat că politicienii aleşi în fruntea partidelor trebuie să ducă la îndeplinire dorinţele celor mulţi: „E momentul să nu ne mai ascundem după siglele de partid, e momentul să le redăm oamenilor aşteptările mari pe care le au, plecând de la propria deratizare. Dacă Partidul Naţional Liberal nu va înţelege că e nevoie de o reformă morală în partidul nostru, cu siguranţă vom avea aceeaşi soartă ca un alt partid, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, lucru pe care nu mi-l doresc. Istoria PNL nu trebuie mânjită sub nicio formă de oameni care conjunctural fac parte din acest partid şi care în mod corect şi cinstit ar trebui să facă un pas în spate”.

























Comentarii