Pentru că oamenii nu sunt toţi la fel, suferă în diferite feluri fiecare. Iar durerile sunt şi ele de mai multe feluri. Dureri de o zi, dureri de un anotimp, dureri de o viaţă. Ce curios că şi durerile au viaţă. Şi oare durerile sunt fericite în viaţa lor?
Deoarece nu toţi oamenii sunt la fel, vedem trecând pe lângă noi indivizi preocupaţi doar de persoana lor; ori dacă sunt preocupaţi de o a doua persoană, o fac pentru a-şi gâdila propriul orgoliu. Din fericire însă, mai sunt specimene, ce-i drept, pe cale de dispariţie, de oameni cu adevărat mari care, privindu-se în oglindă, văd însăşi imaginea respectului. Ce curios, nu ştiam că şi respectul are un chip!
Respectul pentru alţii poate că încă îşi mai pune straie de sărbătoare, însă respectul de sine umblă cu încălţările cârpite.
Seară de seară mă încearcă, mă ademeneşte, mă ispiteşte vreun gând ori vreun rând rătăcit voit într-o carte. Dar ce are cartea a face cu oamenii? Dar ce are cartea a face cu suferinţa? Dar ce are cartea a face cu respectul de sine? Domnule, are! Cum să nu! Când vezi că în mijlocul oraşului tău iubit, pe unde au păşit nu în vârful picioarelor, ci călcând cu greutatea talentului, Sadoveanu, Creangă, Labiş, clădirea pe care toţi o ştiam Casa cărţii este în moarte clinică, cum să nu tresari? Te agăţi de haina speranţei şi o ţii strâns, poate că vracii spirituali îşi vor face datoria, înalţi rugi neauzite de Domnii care ţi-au câştigat încrederea cu lozinci.
Dragii mei, ce mai, Casa Cărţii din Fălticeni nu mai este.
Pentru că, se pare, pentru unii nici nu a fost. În locul ei avem acum un magazin chinezesc (tot respectul pentru oamenii cinstiţi din Asia, Europa ori de pe-aiurea, care îşi câştigă bucata de pâine muncind). Eu mă întorc la oameni. Oamenii uneori devin umbre fără umbră. Cartea uneori ajunge ceva din vremuri pierdute într-un buzunar spart.
Respectul şi-a pierdut seminţele în seceta conştiinţei. Iar durerea? Durerea se pare că nu are ecou, oricât şi-ar da la bătaie rărunchii!
LENUŢA RUSU,
Fălticeni
Comentarii